Ploieștiul va avea un centru modern de colectare a deșeurilor voluminoase. Locuitorii vor putea scăpa legal de moloz și mobilier vechi, fără riscul de amenzi

Locuitorii municipiului Ploiești vor avea, începând cu anul viitor, un spațiu dedicat pentru colectarea deșeurilor voluminoase și speciale, grație unui proiect de amploare finanțat prin PNRR. Până atunci însă, sancțiunile pentru depozitarea ilegală a gunoaielor rămân la ordinea zilei: doar miercuri, Poliția Locală a aplicat șapte amenzi pentru transport sau abandon ilegal de deșeuri pe domeniul public.
Noul centru de colectare prin aport voluntar este proiectat să răspundă nevoilor reale ale ploieștenilor și va permite predarea legală a deșeurilor grele sau periculoase, care în prezent pot fi eliminate doar contra cost prin operatorul de salubritate.
Investiția se ridică la aproximativ 30 de milioane de lei, iar centrul va fi dotat cu o platformă betonată, hală, containere, utilaje și echipamente tehnologice, printre care: motostivuitor, încărcător frontal, concasor pentru deșeuri din construcții, utilaje pentru compostare, cameră frigorifică pentru cadavre de animale, laborator de analize chimice, cântar pentru tonaj mare și spații administrative.
Potrivit primarului Mihai Polițeanu, proiectul se află în faza de finalizare a studiului de fezabilitate și obținere a avizelor. Următoarele luni vor aduce lansarea achiziției pentru proiectarea și execuția lucrărilor, iar termenul de finalizare este estimat pentru mijlocul anului 2026.
Centrul va prelua gratuit, de la persoane fizice, o gamă largă de deșeuri precum:
-
mobilier vechi, saltele, textile, plastice, metale, sticlă, ceramică
-
electrice și electronice, baterii uzate, tuburi de spray și ambalaje periculoase
-
deșeuri vegetale din grădini
-
moloz și resturi din construcții și demolări
-
anvelope uzate, cauciuc, obiecte sanitare
-
cadavre de animale
Toate acestea vor fi tratate conform normelor de mediu în vigoare.
„Avem în continuare o problemă majoră cu abandonarea deșeurilor pe domeniul public. Doar astăzi (n.r. miercuri) am aplicat șapte sancțiuni. Acest centru va fi o soluție civilizată pentru ploieșteni, care să evite astfel de comportamente și riscurile de amenzi”, a declarat edilul Mihai Polițeanu.
Până la finalizarea centrului, autoritățile recomandă cetățenilor să apeleze la serviciile autorizate ale operatorului de salubritate, pentru a evita sancțiunile și pentru a proteja spațiul public.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă) Imprimare



