Justiție

Primarul din Ciorani, trimis după gratii pentru doi ani

Marin Voicu, primarul comunei Ciorani, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, într-un dosar care are ca obiect presupuse fraude electorale comise în timpul alegerilor locale din 2020. Decizia a fost pronunțată de instanță, dar nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, edilul este acuzat de falsificarea în formă continuată a documentelor și evidențelor electorale, fiind implicat în nu mai puțin de 20 de acte materiale distincte. Acestea vizează presupuse intervenții asupra proceselor-verbale și altor documente oficiale utilizate în procesul electoral.

În plus, Marin Voicu este cercetat și pentru instigare la furt, fiind bănuit că ar fi încurajat sustragerea unor saci ce conțineau buletine de vot, din arhiva Judecătoriei Mizil – un gest care, dacă se confirmă, ar agrava semnificativ situația sa juridică.

(sursa foto: gazarul.ro)

 

Articole similare

Back to top button