SocialȘtiri locale

Viiturile fac prăpăd în Suceava: Peste 210 pompieri din toată țara, în misiune contracronometru în Broșteni

Grav afectat de inundații, județul Suceava primește sprijin suplimentar din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Începând de astăzi, 30 iulie, nu mai puțin de 84 de pompieri din șase județe — Bihor, Hunedoara, Prahova, Brașov, Timiș și Mureș — vor fi dislocați în localitatea Broșteni, una dintre cele mai lovite zone de viituri.

Aceștia se alătură colegilor lor care intervin deja în teren de trei zile, luptându-se cu furia apelor și consecințele distrugerilor provocate de vremea extremă. Suplimentarea efectivelor este coordonată și cu sprijinul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență.

În paralel, alte inspectorate — din Cluj, Bistrița-Năsăud, Iași, Sălaj, Mureș, Maramureș și Vrancea — asigură rotația personalului deja prezent în zonele calamitate. Toți salvatorii sosiți astăzi sunt pregătiți să rămână la intervenții cel puțin 72 de ore.

Astfel, în total, peste 210 pompieri din țară acționează în acest moment în Broșteni, împreună cu colegii de la ISU Suceava, într-un efort susținut de limitare a pagubelor și sprijin al comunităților afectate.

Articole similare

Back to top button