Sport

Ciobotariu încearcă să repare ce a stricat Mutu: Petrolul, între echilibru și ambiție

Mehmet Topal a reușit să redreseze finalul de sezon al Petrolului, compromis anterior de Adrian Mutu. Totuși, turcul a plecat din nou – pentru a doua oară în decurs de un an și jumătate. Imediat după despărțirea de Topal, s-a vehiculat numele lui Adrian Mihalcea ca posibil înlocuitor, însă fostul atacant dinamovist era deja înțeles cu UTA. În cele din urmă, Petrolul a apelat la un alt fost „câine roșu” – de data aceasta fundaș – Liviu Ciobotariu.

Tehnicianul a început noul sezon de SuperLigă cu un bilanț echilibrat: egal la Galați (0-0), înfrângere acasă cu FCSB (0-1) și victorie clară la Clinceni, 3-0 contra Metaloglobus.

„Cum am arătat în prima repriză cu Metaloglobus, trebuie să arătăm și în următorul meci!”, a transmis Ciobotariu.

Antrenorul de 54 de ani admite că startul de sezon nu a fost cel dorit. „Am fost dezamăgit în primele două etape pentru că nu am reușit să marcăm, deși ne-am creat ocazii atât cu Oțelul, cât și cu FCSB. Mă bucur că am reușit trei goluri în prima repriză cu Metaloglobus, dar regret că nu am continuat în același ritm. Le-am transmis jucătorilor că trebuie să fim la fel de concentrați și motivați. Jucăm acasă, pe <<Ilie Oană>>, și ne dorim victoria cu UTA.”

Probleme de infrastructură și ambiții clare

Petroliștii nu s-au putut antrena pe stadionul propriu în această săptămână din cauza meciului de Conference League găzduit de „Ilie Oană” (Beitar – Sutjeska). „A fost o săptămână complicată. Nu am avut acces pe terenul de joc, dar nu căutăm scuze. Indiferent de starea gazonului vineri, trebuie să jucăm cu inima pentru cele trei puncte și pentru suporterii noștri.”

Ciobotariu vrea ca echipa să lege două victorii consecutive și le mulțumește fanilor pentru susținerea de la Clinceni.

Despre adversar: „UTA e în formă și are jucători periculoși”

Antrenorul Petrolului a analizat atent formația arădeană: „UTA este într-o formă foarte bună, atât ca rezultate, cât și ca exprimare în joc. Îl cunosc bine pe Adi Mihalcea, ne-am fost colegi. Este un antrenor care știe să-și așeze echipa. Au un atac pozițional compus din jucători valoroși – Costache, Abdallah (venit de la Dinamo), Roman – dar și mijlocași creativi ca Popescu și Van Durmen. Îi respectăm, dar și noi avem atuurile noastre și ne dorim victoria.”

Amintind duelurile din sezonul trecut cu UTA, Ciobotariu își exprimă încrederea că Petrolul poate câștiga și oferă fanilor motive să creadă într-un rezultat pozitiv.

Probleme de lot

Petrolul va trebui să se descurce fără doi titulari importanți – fundașii laterali Valentin Țicu și Lucian Dumitriu, ambii accidentați pe termen lung.

Articole similare

Back to top button