Știri locale

Motociclist de 18 ani, rănit în Boldești-Scăeni! Accident cu un șofer de 76 de ani

Accident rutier cu urmări serioase, sambata dimineață, în orașul Boldești-Scăeni, județul Prahova. Un motociclist în vârstă de doar 18 ani a fost rănit, după ce a fost lovit de un autoturism, la intersecția Drumului Național 1A cu strada Petroliștilor. Traficul a fost restricționat pe sensul de mers Brașov – București.

La fața locului au ajuns de urgență echipaje de poliție și ambulanță. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 76 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula pe strada Petroliștilor, nu ar fi acordat prioritate și a intrat în coliziune cu motociclistul care venea pe DN1A, dinspre Brașov, către Ploiești.

Tânărul de 18 ani, aflat pe motociclu, a fost rănit în urma impactului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Din fericire, este în afara oricărui pericol.

Atât șoferul, cât și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool.

Traficul rutier a fost parțial blocat pe Drumul Național 1A, pe sensul de mers Brașov – București, zeci de minute, pentru cercetarea la fața locului și degajarea carosabilului.

Polițiștii continuă investigațiile în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Articole similare

Back to top button