Percheziții în Prahova: șase persoane audiate într-un dosar de braconaj

Șase persoane au fost conduse la audieri în această dimineață, în urma unor percheziții desfășurate de polițiștii prahoveni în cadrul unui dosar penal ce vizează braconajul cinegetic și uzul ilegal de armă. Acțiunea a fost coordonată de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
În total, au fost puse în executare șapte mandate de percheziție domiciliară în județul Prahova, vizând persoane suspectate că, între lunile iunie și septembrie, ar fi desfășurat activități de braconaj în fonduri de vânătoare din Prahova și Buzău.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe obiecte și echipamente care urmează să fie analizate în continuarea anchetei. Printre acestea se numără: arme de vânătoare deținute legal, o armă neletală deținută ilegal, aproximativ 170 de cartușe letale, articole pirotehnice, aproximativ 200 de kilograme de carne de vânat, două dispozitive de tip termoviziune și o cameră de vânătoare.
Șase persoane suspectate de implicare în aceste fapte au fost duse la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova pentru audieri. Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Reprezentanții Poliției Județene Prahova subliniază că activitățile de braconaj sunt infracțiuni grave, cu impact direct asupra faunei și ecosistemului local, iar nerespectarea legislației privind deținerea și folosirea armelor atrage răspundere penală severă.
sursa foto: campinatv.ro



