
Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de autoritățile elene în apropierea aeroportului din Salonic, în urma unei acțiuni coordonate între Poliția Română și autoritățile din Grecia. Oprescu, în vârstă de 73 de ani, are de executat o pedeapsă de 10 ani și 8 luni de închisoare, pronunțată definitiv în mai 2022, pentru luare de mită, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.
Reținerea fostului edil vine după mai bine de trei ani de la condamnarea definitivă, perioadă în care acesta s-a sustras executării pedepsei, fiind dat în urmărire internațională.
Potrivit Poliției Capitalei, în urma cooperării polițienești internaționale dintre structurile de investigații criminale din România și autoritățile din Grecia, Sorin Oprescu a fost localizat și reținut sâmbătă, 4 octombrie 2025, în proximitatea aeroportului din Salonic. Pe numele său fusese emis, la 13 mai 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul București.
În prezent, autoritățile elene derulează procedurile specifice executării mandatului european de arestare, urmând să fie stabilite condițiile pentru predarea lui Oprescu către România.
Ministerul Justiției a confirmat reținerea fostului edil și a subliniat că aceasta este rezultatul unei cooperări eficiente între autoritățile române și cele elene. „Rezultatul de astăzi reprezintă un succes al colaborării dintre autoritățile din România și Grecia și o dovadă a implicării constante în aducerea în țară a persoanelor urmărite pentru executarea pedepselor”, au transmis reprezentanții instituției.
Sorin Oprescu fusese condamnat definitiv de Curtea de Apel București, în mai 2022, după un proces care a durat aproape șapte ani. În primă instanță, primise o pedeapsă de 5 ani și 4 luni, însă instanța de apel a dublat sancțiunea, stabilind condamnarea finală la 10 ani și 8 luni.
Conform anchetei, în septembrie 2015, Oprescu ar fi primit 25.000 de euro mită de la fostul său subaltern, Bogdan Popa, pe atunci director al Administrației Cimitirelor. Banii proveneau, potrivit procurorilor, dintr-un sistem de șpagă organizat la nivelul Primăriei Capitalei.
După pronunțarea sentinței definitive, fostul edil a părăsit România și a fost ulterior localizat în Grecia, însă autoritățile elene au refuzat predarea sa, invocând condițiile necorespunzătoare din penitenciarele românești.
În luna mai 2025, în contextul îmbunătățirii condițiilor de detenție, Biroul SIRENE a solicitat Tribunalului București să confirme dacă mandatul european de arestare mai poate fi executat. Instanța a fost de acord, ceea ce a permis reactivarea procedurii și, în final, reținerea lui Sorin Oprescu.
Fostul primar urmează acum să fie prezentat în fața unei instanțe din Grecia, care va decide asupra predării sale autorităților române, în vederea executării pedepsei în țară.
Sursa foto: dcnews.ro



