Știri locale

Iubire falsă, pagubă uriașă: Femeie înșelată cu 170.000 de euro de un fals pretendent, în Ploieşti

Un bărbat de 35 de ani, cetățean nigerian, a fost reținut de polițiștii prahoveni, după ce ar fi înșelat o femeie din județ, de pe o rețea de socializare. Potrivit anchetatorilor, între septembrie 2022 și martie 2025, individul ar fi câștigat încrederea victimei prin manipulare emoțională și ar fi determinat-o să îi transfere sume uriașe de bani — peste 168.000 de euro, 2.000 de dolari și peste 30.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat o percheziție domiciliară în județul Ilfov, unde bărbatul locuia împreună cu o femeie de 32 de ani, complice în acest caz.

În urma descinderii, au fost ridicate mai multe probe. După audieri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorilor, pentru dispunerea unei noi măsuri preventive.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Articole similare

Back to top button