AdministrațieSocialȘtiri locale
Lecția amară a cartierului Mimiu: când primăria promite și oamenii muncesc în locul ei

Locuitorii din cartierul Mimiu au decis că nu mai pot aștepta autoritățile să își
respecte promisiunile. După ani în care investițiile în infrastructura zonei au fost
anunțate electoral, dar niciodată finalizate, oamenii s–au apucat singuri să–și repare
strada transformată în noroaie.
Marți seara, o mână de bărbați s-a înarmat cu roabe și lopeți și a făcut în câteva ore
ceea ce ultimii cinci primari ai Ploieștiului nu au reușit în ani: a împrăștiat mai multe
basculante de pietriș pe strada Palanca, într-un cartier în care normalitatea a devenit
un privilegiu.
Ploile de la începutul săptămânii au transformat zona într–o mlaștină imposibil de
traversat. Oamenii nu mai puteau ieși din curți, iar copiii nu mai puteau fi duși la
școală. Situația a devenit atât de gravă încât locuitorii au plătit din buzunarul lor
pietrișul necesar și au trecut imediat la treabă.
Au fost aduse peste cinci basculante de material pentru că strada era într-o stare
deplorabilă. Oameni spun că nici nu mai țin minte de câți ani li se promite asfaltarea
cartierului, iar lucrările începute la canalizare au fost abandonate. În lipsa
intervenției autorităților, concluzia lor este simplă: dacă nu fac ei, nu are cine.
Nu este prima dată când Mimiu dă o lecție administrației locale. În 2023, chiar de
Ziua Muncii, locuitorii au ieșit cu lopețile și au astupat singuri gropile de pe strada
Fierarilor, tot după ce au fost ignorați de autorități.
Cartierul Mimiu rămâne o dovadă dureroasă că, uneori, comunitățile sunt obligate
să facă munca pe care administrația o tot promite, dar nu o îndeplinește.
Sursa foto: gazarul.ro



