Emilia Luchian, debut poetic la 70 de ani
De la istorie la poezie
După aproape cinci decenii petrecute la catedră și după o activitate dedicată istoriei, profesoara Emilia Luchian a făcut un pas într-un teritoriu cu totul diferit: poezia. La vârsta de 70 de ani, aceasta și-a lansat primul volum de versuri, „Diagnostic de veghe”, într-un eveniment care a adunat iubitori de literatură și oameni apropiați autoarei la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești.
Cartea vine după ani în care autoarea a privit lumea cu ochiul profesorului și al cercetătorului. A publicat anterior patru volume de specialitate, iar experiența acumulată în apropierea istoriei pare să fi lăsat loc, de această dată, unei priviri mult mai personale asupra timpului, memoriei și sentimentelor.
„Diagnostic de veghe” este construit în cinci capitole, care poartă cititorul prin teme precum trecutul, iubirea, timpul, lumina și zonele mai puțin vizibile ale sufletului. Este o carte despre ceea ce rămâne în om după ce anii trec și despre felul în care amintirile pot deveni, la rândul lor, materie pentru poezie.
O carte născută din experiență
Lansarea a avut parte de momente de lectură și intervenții dedicate autoarei și volumului. Scriitori și profesori au vorbit despre debutul poetic al Emiliei Luchian, subliniind sensibilitatea și autenticitatea versurilor.
Un moment aparte a fost lectura susținută chiar de autoare. Emoționată, Emilia Luchian a ales câteva dintre poeziile sale și le-a prezentat publicului, transformând lansarea într-o întâlnire directă între omul care a scris și cei veniți să-i descopere universul.
Poezia nu a venit însă singură. Evenimentul a fost completat de interpretarea unor versuri de către actorul Adrian Ancuța, iar în spațiul bibliotecii a fost prezentată și o expoziție de grafică semnată de Amelia Melnic, inspirată de atmosfera cărții.
Între memorie și prezent
Debutul Emiliei Luchian vine într-o perioadă în care ritmul vieții pare să lase tot mai puțin loc pentru reflecție. Tocmai de aceea, volumul propune o întoarcere spre lucrurile care nu pot fi măsurate în grabă: amintirea, emoția, iubirea, pierderea și nevoia de a păstra ceva din ceea ce timpul încearcă să ducă mai departe.
Poate că acesta este și unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le transmite povestea unei profesoare de istorie care a ales, după zeci de ani de studiu și predare, să debuteze în poezie: niciun moment al vieții nu pare prea târziu pentru o nouă formă de exprimare.
Iar dacă uneori avem impresia că timpul ne ia tot mai multe, poate că literatura ne oferă exact contrariul: o șansă de a păstra ceea ce, altfel, s-ar pierde în uitare.
