
Ne-a mai lovit un val de iubire pentru România. De data aceasta, de la Timișoara, unde Dominic Fritz – ditamai președintele USR și, în prezent, „fost primar în luptă cu sistemul” – s-a așezat la clape și a cântat imnul, împreună cu auditoriul. La evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, patriotismul globalist a fost conectat la sonorizare, iar emoția politică a primit acompaniament cu ștaif. Toată suflarea progresistă a intonat, la unison, prohodul „sistemului corupt” care a îndrăznit a fabrica o belicoasă incompatibilitate pentru a le smulge neamțul iubit de pe scaunul domniei, de care se atașase visceral prin binecuvantatul dos.
În această revărsare de avânt revoluționar, care pentru un spectator mai puțin cucernic frizează zdravăn penibilul, și-a făcut apariția și independentul urbei noastre, Mihai Polițeanu. Primarul Ploieștiului l-a îmbrățișat strâns pe președintele USR, într-o scenă demnă de invidiat de orice producător de telenovele. Câtă căldură! Câtă apropiere! Câtă independență înghesuită între două brațe ale unui vechi partid de inimă și suflet!
Ploieștenii care au votat un om desprins de partide pot privi liniștiți tabloul. Să nu se sperie: independența există în continuare, numai că are momente în care trebuie ținută strâns la pieptul USR, să nu carecumva să răcească. Alegătorul a crezut că primește o ruptură de vechile apartenențe, iar acum descoperă că despărțirea permite reuniuni de familie, cu efuziuni sentimentale. Îmbrățișarea nu este adeziune. Dar nici alegătorul nu este obligat să se prefacă prost. Are dreptul să întrebe dacă independența primarului Polițeanu a fost o convingere sau doar ținuta potrivită pentru ziua alegerilor. Lupul poate purta lână electorală fără să-și piardă dorul de haită.
Spectacolul de la Timișoara a avut aerul acela de despărțire în care aproape că așteptai să înceapă hohotele, fără ajutorul unei căpățâni serioase de ceapă. Generalul reformei la instrument, camarazii cuprinși de emoție, țara convocată să sufere pentru cariera unui politician. Domnilor, puțină decență! România are destule necazuri ca să mai fie obligată să joace și rolul văduvei îndurerate de întreruperea inopinată a unui mandat, lovit de răutatea „sistemului corupt”.
Și, fiindcă patriotismul acesta atât de sonor a avut nevoie de organizare, poate aflăm și cine a plătit. Din banii lui Fritz? Din banii partidului? Din donații? Au intrat în poveste bani, servicii ori alte resurse ale Primăriei Timișoara? Un decont ar ajuta enorm. Să știe și timișoreanul dacă a fost doar spectator sau, fără voia lui, producătorul spectacolului. Nu în ultimul rând, cui datorăm deplasarea la Timișoara a domnului primar independent de Ploiești? Primarului Fritz? Fondurilor partidului USR? Fondurilor din bugetul orașului nostru? Unui sponsor obscur și secret? Sau au fost, în mod onorabil, achitate din buzunarul propriul al independentului nostru? Sincer, ne așteptam ca în publicul exaltat să întâlnim și barba și zâmbetul domnului consilier Tonsciuc, însoțite de nostimul banc cu „viceprimarul Ploieștiului în deplasare extracuriculară”. Am fost dezamăgiți, însă nu ne pierdem speranța cu totul. Cine știe? Poate ne-au trădat ochii în emoția momentului.
Între Fritz și Polițeanu există însă teme care merită urmărite cu mai multă atenție decât repertoriul muzical al evenimentului. Una se numește Brantner România, companie cu rădăcini austrice profunde și cu actual control francez (Paprec Group). Compania, care se potrivește neașteptat de bine cu numele primarului timișorean, a fost prezentată de administrația Polițeanu drept soluție pentru salubritatea Ploieștiului, în februarie 2025, dar s-a împiedicat juridic de un scandal. Acum, informațiile pe surse indică, neconfirmate documentar, că eforturile în favoarea firmei n-ar fi încetat.
Dacă se confirmă și presupusa intervenție a lui Fritz pentru recomandarea companiei, avem o minunăție de solidaritate administrativă: ceea ce nu mai era bun pentru Timișoara, urma să fie servit ploieștenilor drept mare izbăvire. Presa a relatat nemulțumirile administrației timișorene față de Brantner și trecerea la o societate municipală. Așadar, întrebarea vine singură: cu ce performanțe urma să fim noi fericiți, dacă acolo relația se încheiase pe fondul nemulțumirilor? Poate există o explicație tehnică și serviciile se transformă, ca broscoiul din poveste, după ce trec Carpații. Probabil, la Ploiești gunoiul se urcă singur în mașină, când aude numele celui care a făcut recomandarea. Și în ritm de vals, interpretat la pian. Cine știe? Încurcate sunt căile Domnului!
Mai avem și episodul banilor. În octombrie 2023, Brantner avea de recuperat de la Primăria Timișoara 4.182.766 de lei pentru prestații din anul anterior. Municipalitatea explica faptul că fusese depășită valoarea contractului subsecvent, iar firma ajunsese în instanță. Renunțase și la aproximativ 200.000 de lei, penalități de întârziere. Din această știre nu rezultă că suma principală a rămas definitiv neplătită, ci doar că munca recepționată își căuta plata prin tribunale. Așa arată, în episodul respectiv, celebra rigoare administrativă timișoreană de calitate nemțească.
La Ploiești, avem și capitolul stațiilor de așteptare. USR Prahova anunța în martie o alocare de patru milioane de lei de la bugetul de stat, obținută, potrivit comunicatului partidului, prin demersurile parlamentarilor săi. Să fie primit! Cu precizarea că banii sunt ai contribuabililor, nu scoși de Fritz din buzunarul hainei. Recunoștința politică a primarului Polițeanu ar fi trebui să țină cont și de acest amănunt, dacă ne amintim că, la data respectivă, al nostru primar închina de zor osanale colegului de partid, Fritz.
Dar, ce să vezi? Presa ploieșteană, aia de „hazna” cum a fost botezată de același primar cu educație academică aleasă (Polițeanu), a relatat că apa pătrunde în stațiile „inteligente”. Ploieșteanul este astfel blagoslovit cu modernizare de-o apă de ploaie, ori de câte ori Dumnezeu hotărăște să ude pământul. Stația are dotări, promisiuni și pretenții europene. În consecință, administrația vine cu stația și călătorul cu umbrela. Progresul? Pe vremuri te ploua într-o stație banală, acum, te plouă într-una inteligentă.
Dar să revenim la dragostea domnului Fritz pentru România. Această flacără pare să ardă cu atât mai spectaculos, cu cât mai multe camere TV sunt pornite. Atât de mult ne-a iubit Fritz, țara, încât cetățenia și-a luat-o după vreo două mandate la cârma Timișoarei. Tot din iubirea sa enormă pentru România, după zeci de ani de zile pe meleagurile noastre, neamțul Fritz s-a căsătorit cu o domniță de origine chineză. O fată modestă din popor cu o funcție extrem de modestă: diplomat ONU. Știm cu toții, de altfel, că oricine poate fi diplomat ONU, nu? Căsătoria a survenit la scurt timp după ce Fritz a devenit primar, prin 2021. Degeaba a urlat în pustie fostul primar Robu, că ar fi avut dovada că neamțul nu domiciliază în Timișoara, Fritzul nostru drag s-a lipit de scaunul primăriei până în zilele noastre.
Nici povestea omului simplu, venit să ne salveze, nu trebuie înghițită fără a fi mestecată bine. În trecuturile profesionale ale domnului Dominic Fritz figurează și funcția de consilier al fostului președinte german, Horst Kohler, membru al partidului cancelarului Angela Merkel. O știți pe doamna aceasta glumeață, nu? Ați ghicit! Este minunata care a umplut Europa de emigranți, unul mai competent decât celalalt, numai doctori și masteranzi în diferite domenii.
Ei bine, la fel de glumeț era și domnul Kohler. El a fost nevoit să-și dea demisia după niște glume controversate despre interesele economice ale Germaniei prin Afganistan. Vă sună cunoscută treaba cu interesele Germaniei? SAFE? Rheinmetall AG? Prin 2010, la scurt timp după revenirea sa din Afganistan unde Germania avea mobilizaţi vreo 4.500 de militari, glumețul Kohler declara următoarele: „După părerea mea, societatea în ansamblul său este pe cale să accepte progresiv (…) că în caz de incertitudine sau necesitate, un angajament militar poate fi necesar pentru protejarea intereselor noastre, de exemplu a libertăţii căilor comerciale, cum ar fi împiedicarea instabilităţii în regiuni întregi care ar avea efecte negative asupra schimburilor noastre, a locurilor noastre de muncă şi a veniturilor noastre”.
Dar toate astea nu sunt motiv de grijă! Deloc! Totul e bine, interesele sunt la locul lor și, ori de câte ori cineva are o bănuială, aceasta este clar o conspirație sau vreo declarație interpretată greșit. Aici vorbim doar de sinceritate și acțiuni reformatoare ale statului, care nu se dorește capturat de interese putiniste, ci doar de cele pro-europene.
Și fiindcă am ajuns la standardele reformatoare, să n-o uităm pe Clotilde Armand, un vârf de lance al USR-ului care, de curând, a reușit performanța de a fi condamnată la un an închisoare pentru corupție. Evident, și ea a deranjat sistemul! USR știe bine cum se joacă serios în politică: fără penalii lor în funcții publice, că ai noștri „nu se pune”! Trebuie, însă, să recunoaștem că a fost îmbucurător să-l vedem pe primarul Polițeanu sezând exact lângă doamna respectivă. În felul ăsta, poate avem noroc să se ia și la dânsul performanța doamnei și s-o îndura Domnul să corecteze deciziile ploieștenilor la urne.
Până atunci însă, trebuie să suportăm cu stoicism contagiunea unei emoții de partid, transpusă într-o îmbrățisare lungă și emoționantă a primarului Polițeanu cu omologul Fritz, moment care l-a făcut pe primul să uite că i se poate șifona sever independența. Și pentru că la Timișoara s-a cântat „Deșteaptă-te, române!”, la Ploiești îndemnul ar merita ascultat cu atenție, mai ales de către cei care au ales să voteze la urnele lui 2024 doar independența unei farse useriste.
Doctor docent, Pampon Crăcănel





