ISU Prahova marchează Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre prin acțiuni dedicate educației preventive

Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre, celebrată anual în data de 13 octombrie, aduce în prim-plan importanța informării și a conștientizării asupra pericolelor generate de dezastrele naturale sau tehnologice. Este un moment menit să reamintească faptul că prevenirea și educația sunt cele mai eficiente instrumente pentru limitarea efectelor acestor fenomene asupra comunităților.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova organizează, în perioada 11 – 13 octombrie 2025, o serie de activități dedicate marcării acestei zile, sub deviza promovării unei culturi a siguranței și a responsabilității.
Acțiunile se adresează cu precădere copiilor, adolescenților, tinerilor și cadrelor didactice, categoriile care pot contribui la formarea unei societăți mai informate și mai pregătite să reacționeze corect în fața situațiilor de urgență.
Evenimentele vor include puncte de informare preventivă și demonstrații practice de acordare a primului ajutor calificat, organizate pe 11 octombrie la centrul comercial AFI Ploiești și pe 12 octombrie la Shopping City Ploiești, între orele 12:00 și 15:00.
Totodată, între 11 și 13 octombrie, toate subunitățile de intervenție ale ISU Prahova își vor deschide porțile publicului, oferind vizitatorilor posibilitatea de a vedea îndeaproape tehnica de intervenție, autospecialele și modul de acțiune al salvatorilor.
În ziua de 13 octombrie, pompierii prahoveni vor fi prezenți în mai multe unități de învățământ din județ, unde vor susține lecții deschise, sesiuni de informare preventivă și exerciții demonstrative. Cu această ocazie, elevii și profesorii vor primi materiale informative, inclusiv broșura „Copii protejați, comunitate sigură”, concepută de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Documentul conține informații utile despre principalele riscuri la care sunt expuși copiii, precum și recomandări privind măsurile de protecție și conduita preventivă în caz de urgență.
Reprezentanții ISU Prahova subliniază că educația și prevenția rămân elemente esențiale în reducerea vulnerabilității comunităților. Prin campaniile derulate de-a lungul anilor, precum cea deja cunoscută – „Nu tremur la cutremur”, instituția promovează constant un comportament responsabil și o reacție corectă în situații de risc.
„Ne dorim să formăm o societate mai rezilientă, mai conștientă și mai pregătită pentru provocările viitorului. Activitățile noastre nu se limitează la o singură zi, ci fac parte dintr-un proces continuu de educare și informare, în special în rândul copiilor și tinerilor”, transmit reprezentanții ISU Prahova.
Prin toate aceste demersuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” Prahova își reafirmă misiunea de a proteja viața, bunurile și mediul înconjurător, contribuind la construirea unui viitor mai sigur pentru întreaga comunitate.



