Presa de casă și tramvaiul salvator: cum se vinde „modernizarea” pe datorie grea

De luni bune, presa de casă a primarului Mihai Polițeanu publică la grămadă, aproape zilnic, articole cu același mesaj: primarul este singurul vizionar, singurul care vrea binele orașului, singurul blocat de „forțe obscure”. Textele sunt atât de previzibile încât par trase la indigo, iar entuziasmul cu care sunt promovate proiectele edilului contrastează puternic cu valoarea jurnalistică a publicației care le găzduiește – un ziar obosit de provincie care, prin noua politică jurnalistică, a devenit lipsit de credibilitate reală.

Cu toate acestea, apare o întrebare legitimă: cine plătește? Pentru că articolele sunt publicate, în avalanșă, fără marcaj de publicitate, fără contracte de promovare asumate public și fără vreo identificare a sursei financiare. În mod ironic, citind acest flux constant de elogii, ai putea crede că în spatele ziarului stă un „prinț arab”, atât de generoasă pare susținerea necondiționată. Într-un stat de drept funcțional, acest tip de relație netransparentă între administrație și presă ar trebui să ridice semne serioase de întrebare, iar organele de anchetă ar face bine să se autosesizeze inclusiv pe acest palier financiar.

În decorul mediatic artificial, se livrează obsesiv povestea „modernizării” Ploieștiului, întruchipată de achiziția unor tramvaie noi, împinse în față de un guru obosit, conducător de municipiu, reciclat mediatic drept expert salvator. Un personaj avid să „halească” nouă milioane de euro nerambursabili de la Banca Europeană de Investiții, în timp ce municipiul este obligat să suporte aproximativ șase milioane de euro cofinanțare. Bani reali, scoși dintr-un buget local deja fragil. Mai mult, pentru a masca ploconul nerambursabil, se flutură în ochii ploieștenilor suma de 50 milioane euro „atrași” prin aceasta achiziție. Totul pentru îndeplinirea dezideratului de reducere a poluării, într-un oraș în care vinovați de aceasta sunt poluatorii industriali, nicidecum tramvaiele care funcționează pe bază de…curent electric!

Toată această construcție propagandistică este prezentată ca o „șansă istorică”. Realitatea din teren este însă mult mai puțin spectaculoasă: tramvaiele noi ar urma să circule pe un tronson îngust, cu numeroase porțiuni de infrastructură aflate într-o stare avansată de degradare. Tehnologie nouă pe șine relativ noi, într-un oraș care nu reușește să își rezolve nici măcar problemele structurale elementare.

Este ignorată sistematic o alternativă logică și mai puțin costisitoare: înlocuirea tramvaielor cu autobuze moderne, soluție care ar genera economii consistente la bugetul local, ar oferi flexibilitate în trafic și costuri mai mici de întreținere. Dar autobuzele nu justifică împrumuturi întinse pe ani, nu creează infrastructură „dedicată” și nu permit livrarea unor cadouri logistice cu dedicație.

Pentru că aici pare să fie miza reală: un cadou bine ambalat pentru o firmă de casă, pregătită să preia compania TCE, societate lăsată în prag de insolvență chiar sub administrația Polițeanu. Tramvaie noi, achiziționate pe datorie publică, puse la dispoziția unei companii restructurate pe spinarea ploieștenilor. Un scenariu vechi, reambalat sub sloganul „oraș modern”.

Ca de fiecare dată, vinovații sunt alții. Coaliția PNL-PSD este indicată drept principal obstacol în calea „dezvoltării” care nu ar fi de acord cu acest mecanism de drenare a fondurilor publice către zonele „potrivite”, cu tot cu comisioanele aferente. Noua mafie lucrează modern: acuză, folosind un discurs moralizator, dar aplicând aceleași rețete ca presupusa mafie veche.

Achiziția este programată până în 2030, termen deloc întâmplător. Primarul speră fie să mai prindă încă două mandate, fie – dacă va părăsi funcția – să lase în urmă un plocon financiar fără obligații personale, în timp ce municipiul rămâne îndatorat pe termen lung.

În acest tablou apare constant și consilierul favorit pentru funcția de viceprimar, Mihai Tonsciuc, pentru care Polițeanu pare dispus să forțeze limitele administrației și să accepte derapaje grave. Tonsciuc este deja promovat ca imagine, ca potențial viitor parlamentar, într-un scenariu care pare atent construit. Nu poate fi ignorat nici faptul că situația materială a acestuia pare să fi cunoscut un trend ascendent clar față de primul an de mandat, când se plângea că singura sa sursă de venit era indemnizația de ales local. Se pare că implicarea în proiectele „strategice” ale administrației a început să producă beneficii.

În paralel, pactul politic cu PSD și PNL, anunțat încă din septembrie, rămâne la stadiul de „draft”. Deși scandalul tramvaielor a generat întâlniri politice spectaculoase și declarații sforăitoare despre „binele ploieștenilor”, documentul nu a fost semnat nici după trei luni. Primarul declară că el este „gata să semneze”, alimentând aceeași narațiune convenabilă: el vrea, ceilalți se opun.

Între propaganda din presa de casă și realitatea financiară a orașului, prăpastia este evidentă. Ploieștiul nu are nevoie de articole gratuite, de guru uzați și de tramvaie cumpărate pe datorie, ci de transparență, decizii raționale și o administrație care să nu confunde interesul public cu interesele de grup. Restul este doar zgomot mediatic, plătit – probabil – din alte buzunare decât cele declarate.

Sursa foto: Arhiva