OpiniiSocialȘtiri locale
Adela Frățilă: ,,Curat murdar, nene Iancule!”

<Întrucât s-au vărsat prea multe tone de cerneală virtuală în controversa culorilor statuii domnului Goe, mă rezum la câteva rânduri care țin, mai degrabă, de literatură.
Dl. Goe – cum știm bine mulți dintre noi, dar nu toți- este un personaj al unei schițe scrise de celebrul dramaturg Ion Luca Caragiale.
Logic ar fi, totuși, să ne întrebăm câți dintre românii care circulă cu trenul cunosc schița. Apoi, să ne întrebăm câți dintre străinii care folosesc trenul îl cunosc pe Caragiale și i-au citit schițele, cu precădere „Domnul Goe”. Nu în ultimul rând, ar trebui sa ne întrebăm câți dintre toți cei care utilizează trenul, fie români fie străini, au făcut cunoștință cu vreo piesă de teatru pusă în scenă, după opera lui Caragiale, în special cu „Domnul Goe”.
De ce mă tot leg de tren? Pentru că acest personaj este amplasat, sub forma unei statui (să zicem), pe peronul Gării de Sud a Ploieștiului, mai bine spus peronul liniei 1 a gării respective.
Așadar, ca să poată fi identificat de călători, statuia respectivă trebuie să respecte identitatea vizuală a personajului, dacă putem spune așa. În speță, trebuie să fie costumată asa cum autorul schiței respective a descris personajul, anume: ,,Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că așa țin bărbații biletul”
În consecință, în controversa asta, avem un răspuns clar pe care artistul care a redecorat statuia respectivă ar fi trebuit să-l cunoască și să nu purceadă la lucru. Asta pentru că, dacă esti cu adevărat artist, nu te apuci de muncă fără să te gândești că rezultatul va fi un fiasco sau un kitsch.
În prezent, după intervenția asta colorată, statuia aia nu mai este dl. Goe, ci un personaj obscur, născut în mintea cuiva, pe care niciun călător cu trenul nu-l poate identifica.
Gândiți-vă că urmăriți un film în care povestea aia se întâmplă prin 1661 și actorul care îl întruchipează pe Ludovic – Regele Soare – apare îmbrăcat cu un tricou cu Metalica, în blugi, cu adidași și cu un ceas Casio la mână, fumând Sobranie slim.
Așadar, adio Goe, adio Caragiale! Bine te-am găsit, „păpșică” dragă!>
Sursa foto: facebook





