Controale împotriva poluării la Bucov și Mizil. Garda de Mediu a dat o amendă de 15.000 de lei

Prefectura Prahova a organizat controale mixte în localitățile Bucov și Mizil, în urma sesizărilor cetățenilor privind probleme de poluare a mediului. Acțiunile sunt derulate de echipe formate din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Agenției pentru Protecția Mediului, Gărzii de Mediu, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.
Deșeuri de origine animală, descoperite la Bucov
În comuna Bucov, echipele de control au identificat deșeuri de origine animală depozitate necorespunzător în apropierea Parcului Memorial „Constantin Stere”, ceea ce a generat o poluare olfactivă semnificativă pentru locuitorii din zonă. Garda de Mediu a aplicat o sancțiune contravențională de 15.000 de lei și a dispus măsuri urgente pentru remedierea situației.

Verificări privind arderea deșeurilor la Mizil
La Mizil, echipele de control au verificat reclamațiile privind poluarea generată de o societate care arde deșeuri. Inspectorii analizează conformitatea activității desfășurate de firmă și documentele deținute, urmând să aplice sancțiuni, dacă se constată nereguli.
Acțiunile de control continuă în Prahova
Potrivit Prefecturii, verificările vor continua și în perioada următoare, vizând balastierele din județ și modul în care sunt depozitate deșeurile care pot afecta mediul înconjurător.





