AdministrațieEvenimentSocialȘtiri locale

Risipă fără limite în Prahova: moda festivalurilor pe bani publici sau cum să ţii ocupată mintea localnicilor

După cel din Ploiești, primarul din Ciorani sfidează austeritatea impusă de guvern, în ciuda problemelor urgente de rezolvat în localitate

Prahova – În timp ce Guvernul Bolojan impune tăieri drastice și vorbește despre austeritate, primarii din Prahova par să trăiască într-o realitate paralelă, risipind banii publici cu generozitate pe evenimente și festivaluri inutile. După ce primarul din Ploiești a irosit sute de mii de lei pe festivaluri săptămânale fără folos pentru comunitate, acum vine rândul edilului din Ciorani, Marin Voicu, să dea dovadă de aceeași aroganță.

În comuna Ciorani, unde drumurile sunt prăpădite, canalizarea lipseste, iar apa potabilă este livrată cu porția, primarul a decis să cheltuiască zeci de mii de lei pentru un „mega-concert” cu Anna Lesko și Shondy, în cadrul Zilelor comunei, pe 23 şi 24 august. În timp ce localnicii se plâng de lipsa coșurilor de gunoi și de faptul că mizeria este aruncată în șanțuri, edilul își permite luxul unei petreceri costisitoare din banii comunității.

Localnicii nu mai tac și formează grupuri de inițiativă pentru a cere prioritizarea investițiilor reale: rețele de canalizare, infrastructură de bază și servicii publice care să răspundă nevoilor cetățenilor, nu chefuri costisitoare. „E o risipă scandaloasă, ceva de genul «ce-i lipsește chelului – tichie de mărgăritar»”, a declarat un reprezentant al comunității.

Primarul Voicu, condamnat pentru fraudă electorală și aflat încă în funcție, justifică cheltuiala prin faptul că „avem venituri” și că „nu am stat la mila nimănui”. El promite că va termina canalizarea până în 2026, dar rămâne tăcut în privința faptului că între timp oamenii trăiesc în condiții de mizerie și lipsuri.

În Ploiești, situația este similară. Primarul a cheltuit sume uriașe pe festivaluri săptămânale, în timp ce orașul se confruntă cu probleme serioase de infrastructură și servicii publice. Aceste gesturi iresponsabile pun în lumină o clasă politică locală deconectată de realitățile comunităților pe care ar trebui să le deservească.

Este revoltător să vezi cum, în momente de criză economică și austeritate, banii publici sunt folosiți pentru petreceri fastuoase, în loc să fie investiți în nevoile stringente ale oamenilor. Administrațiile din Prahova dau dovadă de o iresponsabilitate crasă și o nepăsare care ar trebui sancționate ferm.

sursa foto: Facebook,Primaria Ciorani

Articole similare

Back to top button