Sala lui Titi „Prosop”, mai aproape de a intra în patrimoniul municipalității.

Boxul ploieștean ar putea avea, în sfârșit, un cămin stabil. Marți, 9 septembrie 2025, a avut loc o nouă întâlnire a Comisiei de Evaluare, privind viitorul sălii în care se antrenează sportivii lui Titi Tudor, antrenorul cunoscut în lumea boxului sub porecla „Prosop”.
La ședința comisiei desemnate prin HCL 362/28.07.2025 au participat viceprimarul Alexandru Săraru (AUR) și consilierii locali Gheorghe Sârbu (PSD), Vasile Ioniță (PNL) și Valentin Niculcea (PNL). Membrii comisiei au analizat raportul de evaluare întocmit de expertul tehnic județean.
După discuții, s-a decis ca municipalitatea să transmită proprietarului o ofertă oficială, prin care își exprimă intenția de negociere, dar în care se ia în calcul şi starea imobilului, care necesită reparații capitale, aspect confirmat de președintele comisiei, dl. Gheorghe Sârbu, în urma unei vizite pe teren.
Negocieri pe 12 septembrie
Pasul următor va fi făcut vineri, 12 septembrie, de la ora 9:30, când comisia și proprietarul imobilului se vor întâlni pentru o discuţie decisivă.
Un simbol al boxului ploieștean
Pentru sportivii lui Titi Tudor, sala nu înseamnă doar un spațiu de antrenament, ci locul unde s-au format generații de boxeri. Achiziția ar garanta nu doar siguranța acestui nucleu sportiv, ci și șansa ca viitorii campioni să continue tradiția.
„Sperăm ca elevii lui Titi Tudor și iubitorii de box din Ploiești să beneficieze în continuare de această sală cu destinație sportivă. Este un pas important pentru comunitate și pentru sportul prahovean”, au transmis reprezentanții comisiei.
Reamintim că principalii actori politici care au inițiat și au sprijinit acest demers sunt deputatul PSD Prahova Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Virgil Nanu și viceprimarul Ploieștiului Alexandru Săraru.
Decizia finală se va contura după întâlnirea de vineri, iar iubitorii sportului cu mănuși așteaptă cu nerăbdare ca negocierile să fie definitivate.


