Știri locale

Incendiu violent lângă un bloc de locuințe – două mașini distruse, apartamente în pericol

Pompierii militari de la Detașamentul 1 Ploiești au fost solicitați, în jurul orei 01:00, să intervină pe strada Sg. Gh. Mateescu, unde un incendiu puternic a cuprins două autoturisme parcate în afara carosabilului.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Flăcările se manifestau violent și amenințau să se extindă la balconul unui apartament de la etajul 1 al blocului din apropiere, dar și la alte autoturisme parcate în zonă.

Prin intervenția rapidă a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat înainte ca acesta să se propage. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă mașinile au fost distruse, iar vegetația din jur a ars parțial.

Primele cercetări indică faptul că focul ar fi fost provocat intenționat. Cauza exactă urmează să fie stabilită de autoritățile competente.

Articole similare

Back to top button