Știri locale

Polițiștii din Ploiești au depistat un bărbat bănuit de comiterea unui furt dintr-un supermarket

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Ploiești au intervenit cu operativitate și au reușit prinderea în flagrant a unui bărbat bănuit de comiterea unui furt dintr-un magazin din municipiu.

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 13:45, polițiștii au fost sesizați depre faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras mai multe bunuri și ar fi părăsit incinta.

În baza semnalmentelor furnizate, patrula de siguranță publică aflată în teren, în cadrul unui plan de razie organizat de Poliția Municipiului Ploiești, a reușit să intercepteze persoana în cauză în zona de proximitate.

Aceasta a fost identificată ca fiind un bărbat de 52 de ani, din județul Neamț. În urma controlului corporal efectuat, asupra sa au fost găsite patru sticle de băuturi alcoolice.

Bunurile au fost restituite societății comerciale, iar bărbatul a fost condus la sediul Secției nr. 4 Ploiești pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Polițiștii prahoveni acționează permanent pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru combaterea infracționalității stradale.

Articole similare

Back to top button