Ministerul Dezvoltării lansează harta interactivă a riscului seismic: Ploiești, printre orașele cu risc ridicat

Ministerul Dezvoltării a lansat o hartă interactivă care evidențiază localitățile din România cu risc seismic ridicat, oferind o imagine clară a valorilor de accelerare a terenului pentru proiectarea la cutremur la nivel național.
Harta are scopul de a informa autoritățile locale și publicul cu privire la zonele vulnerabile, pentru a putea adopta măsuri preventive eficiente în cazul unui seism major.
80% (2.681) din numărul total de unități administrativ-teritoriale din România au fost incluse pe harta riscului seismic, care poate fi accesată pe pagina Ministerului Dezvoltării la:
https://www.mdlpa.ro/subarticles/8/hartariscseismic
Au fost incluse și zonele cu grad de accelerație a terenului mai scăzut, precum cea din județul Gorj, unde au fost cutremure neașteptate, cu pagube materiale considerabile la clădiri publice și școli.
Conform hărții, municipiul Ploiești se află într-o zonă cu risc seismic semnificativ.

Pentru Ploiești, indicatorul este de 0,35 pentru accelerația terenului, aproape de valoarea maximă de 0,4, care indică cel mai mare risc seismic. Cele mai vulnerabile orașe în cazul unui cutremur major includ București, Buzău, Ploiești, Iași și Focșani, în timp ce județele Cluj, Bistrița, Alba, Bihor și Sălaj se află într-o zonă cu risc seismic mai scăzut.
În Ploiești, aproximativ 190 de blocuri și clădiri publice au fost expertizate tehnic în ultimii 30 de ani. Peste 75% dintre acestea sunt încadrate în clasele I și II de risc seismic, ceea ce presupune un pericol major de prăbușire în cazul unui cutremur de mare magnitudine. Alarmant este faptul că, din 1990 până în prezent, doar două blocuri au fost consolidate, deși acest lucru este esențial pentru protecția locatarilor.
Printre blocurile cu risc seismic ridicat se numără cele de pe străzile Mihai Eminescu, Bobâlna, Jianu, Cozia, Crizantemei și Republicii, dar și clădirile publice precum fostul sediu al SGU, sediul Poliției Locale și Policlinica Cina, toate încadrate în clasa II de risc seismic.
Ministerul Dezvoltării subliniază importanța utilizării hărții interactive pentru evaluarea riscurilor și încurajează autoritățile locale și cetățenii să adopte măsuri de siguranță pentru protejarea vieților în fața unui posibil cutremur.





