AdministrațiePolitic

Consiliul Județean Prahova a stabilit noile numiri în AGA și CA ale societăților subordonate

Consiliul Județean Prahova a aprobat, în ultima ședință, noile componențe ale Adunărilor Generale ale Acționarilor (AGA) și ale Consiliilor de Administrație (CA) din cadrul societăților comerciale și regiilor aflate în subordinea sa. Numirile au fost realizate în baza configurației politice rezultate în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024.

Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Daniel Soare (PSD), a subliniat că desemnarea consilierilor județeni în aceste structuri a respectat criteriile legale privind regimul incompatibilităților, fiind totodată corelată cu repartiția mandatelor din actualul legislativ județean.

„Pentru proiectele de la punctele 3 la 6 și 14, consilierii județeni împuterniciți să reprezinte interesele județului în societăți, regii autonome de interes local și alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnați prin hotărâre a Consiliului Județean, în condițiile legii”, a declarat Daniel Soare.

Componența AGA la principalele societăți:

  • Ploiești Industrial Parc: Alina Ene (PSD), Adi Bucur (PSD)
  • Plopeni Industrial Parc: Florin Măcinic (AUR), Daniel Nicodim (PNL)
  • Brazi Industrial Parc: Gheorghe Cristinescu (AUR), Gabriel Tudoran (PNL)
  • Compania de Servicii Publice și Energii Regenerabile Prahova SA: Cornel Moise (PMP), Silviu Boroșteanu (USR)

Consiliile de Administrație pentru unități educaționale:

  • Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională: Alina Ene (PSD)
  • Unități de învățământ special: Marilena Stanciu (PSD), Silviu Rușinaru (Forța Dreptei), Rareș Enescu (PSD), Nicolae Măruntu (AUR), Nina Ilie (PUSL), Ionel Marghiolescu (PNL), Adina Chițu (PMP), Ruxandra Cazacu (PNL), Vasile Ardeleanu (PUSL), Nicodim Daniel (PNL)

Structuri din domeniul sănătății:

  • AGA Casa Națională de Asigurări de Sănătate: Gheorghe Cristinescu (AUR)
  • CA Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Prahova: Vlad Mazâlu (AUR)

Cultură și sport:

  • CA Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”: Marilena Stanciu (PSD)
  • Consiliul Director Fundația Constantin Stere: Rareș Enescu (PSD)
  • CA Clubul Sportiv Județean Prahova: Rareș Enescu (PSD), Adina Chițu (PMP), Nicolae Măruntu (AUR)
  • CA Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Situații de Urgență Sud Muntenia: Adrian Lungu (PUSL)

La alegerile locale din 2024, Alianța PSD-PUSL și PNL au obținut câte 13 mandate, urmate de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) și AUR, fiecare cu câte 5 mandate. Coaliția de guvernare locală include PSD, PUSL, AUR, PMP și Forța Dreptei, întrucât PNL și USR se află în opoziție.

Articole similare

Back to top button