Administrație
Demisie la vârful CSM Ploiești. Mihaela Tudorie părăsește funcția de director interimar

Mihaela Tudorie, directorul interimar al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, și-a anunțat demisia din funcția de conducere, la doar două luni de la preluarea mandatului. Decizia vine pe fondul unor tensiuni interne și a dificultăților de gestionare a relațiilor cu angajații clubului.
Surse din cadrul CSM Ploiești susțin că Tudorie a avut dificultăți în a-și impune autoritatea și a cedat presiunilor, neputând gestiona eficient provocările administrative. „Directorul și-a dat demisia. Îi mulțumesc pentru colaborare și îi respect decizia. Mergem mai departe”, a declarat primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
Momentan, nu a fost numit un nou director interimar, dar surse din administrația locală indică faptul că Lucian Rădulescu ar putea prelua conducerea clubului.
Rămâne de văzut dacă va pleca din funcție odată cu Mihaela Tudorie și managerul sportiv, numit în aceeași perioadă cu ea.
Demisia Mihaelei Tudorie scoate la iveală vulnerabilitățile de management din cadrul CSM Ploiești, unde instabilitatea la nivel de conducere riscă să afecteze performanțele sportivilor și buna funcționare a clubului.



