AdministrațieEvenimentSocial

Angajații Blue Planet au protestat din cauza salariilor neplătite: ”Ne cumpărăm medicamente cu bani de la cămătari!”

Zeci de angajați ai companiei de salubritate Blue Planet au protestat astăzi în fața Primăriei Ploiești, nemulțumiți de întârzierile salariale. Muncitorii susțin că nu și-au primit banii la timp și acuză autoritățile locale că nu achită facturile către operator.

„Trebuia să luăm salariile la sfârșitul lui ianuarie și nici acum nu ne-au plătit. Firma dă vina pe primărie, spunând că nu achită la timp. Am ajuns să-mi cumpăr medicamentele din bani luați de la cămătari”, a declarat unul dintre protestatari.

Primăria explică blocajul financiar

City-managerul municipiului, Sorin Dumitrașcu, afirmă că Blue Planet are conturile blocate, iar sumele plătite de administrație ajung direct la executori judecătorești.

Pe de altă parte, surse din cadrul primăriei susțin că ultima factură achitată companiei acoperă servicii prestate în luna septembrie, ceea ce ridică întrebări legate de gestionarea financiară a operatorului.

Riscul unei crize a salubrizării

Tensiunile dintre salariați și conducerea Blue Planet pun sub semnul întrebării continuitatea serviciilor de salubrizare. Fără o soluție rapidă, orașul riscă să se confrunte cu probleme grave privind menținerea curățeniei pe căile publice.

Articole similare

Back to top button