Peste 750 de voluntari au plantat 15.000 de puieți la Grădina Botanică Bucov

O amplă acțiune de împădurire a avut loc astăzi, 15 martie 2025, la Grădina Botanică Bucov, unde peste 750 de voluntari s-au mobilizat pentru a planta 15.000 de puieți pe o suprafață de 7.500 de metri pătrați.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Act for Tomorrow, în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova și OMV Petrom, în cadrul programului „România Plantează pentru Mâine”.

Printre participanți s-au numărat voluntari din Prahova și zonele învecinate, inclusiv membri ai TSD Prahova, care s-au alăturat inițiativei pentru a contribui la protejarea mediului. Speciile plantate – stejar, frasin, ulm, arțar și salcâm – au fost alese pentru a asigura un ecosistem echilibrat și sustenabil.
Voluntarii au primit toate materialele necesare, iar organizatorii le-au oferit masă caldă, ceai, cafea și gustări. De asemenea, pentru cei care au venit din București, au fost puse la dispoziție autocare gratuite.

Acțiunea de la Bucov face parte dintr-un efort mai amplu de reîmpădurire și creștere a biodiversității, continuând tradiția inițiată în anii anteriori. În 2024, un număr de 440 de voluntari au plantat 12.300 de puieți pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați în Ploiești.
„Mulțumim tuturor voluntarilor și partenerilor pentru implicare! Împreună, construim un viitor mai verde!”, au transmis organizatorii.




