
Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au confirmat că, începând cu anul 2025, elevii care suferă de afecțiuni oculare grave, precum miopie forte sau keratoconus, pot primi burse sociale fără ca venitul pe membru de familie să fie un criteriu de eligibilitate.

Măsura vine în sprijinul elevilor care au nevoie de sprijin medical constant și este reglementată prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, precum și prin Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul Ministerului Educației nr. 6.238/2023.
Pentru a beneficia de bursă, elevii trebuie să prezinte documente oficiale eliberate de autorități medicale competente. Conform prevederilor în vigoare, bursele sociale sunt destinate elevilor cu afecțiuni grave care influențează funcțiile organismului, iar lista acestora este stabilită în anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1.306/2016.
Ministerul Sănătății precizează că doar afecțiunile vizuale severe, precum miopia forte sau keratoconusul, intră în categoria eligibilă pentru acordarea bursei sociale. Alte vicii de refracție, cum ar fi hipermetropia sau astigmatismul, nu sunt considerate suficiente pentru a primi acest tip de sprijin financiar.
Această măsură urmărește să reducă inegalitățile și să sprijine integrarea educațională a copiilor cu nevoi medicale speciale, oferindu-le șanse egale în sistemul de învățământ.




