Furturile de lemn, în scădere în Prahova. Peste 2.300 de controale în primul trimestru al anului

Direcția Silvică Prahova anunță o scădere a infracțiunilor și contravențiilor la regimul silvic în primele trei luni ale anului 2025, comparativ cu anii anteriori. Potrivit unui raport oficial, în trimestrul I, reprezentanții instituției au desfășurat peste 2.300 de controale privind circulația materialului lemnos, dintre care 174 în colaborare cu Poliția.

În urma acestor acțiuni, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 3.000 de lei, și au fost confiscați 166 metri cubi de material lemnos, dintre care 57 mc de cherestea și 109 mc lemn de foc.
Ing. Ovidiu Ștefănescu, responsabil al Compartimentului Pază din cadrul Direcției Silvice Prahova, a precizat că în aceeași perioadă au fost constatate 44 de infracțiuni silvice, ce au generat un prejudiciu estimat la 81 mc de lemn, în valoare totală de 34.539 de lei.
În plus, au fost aplicate și două sancțiuni pentru pășunat abuziv, în valoare totală de 1.200 de lei.
Un aspect notabil al raportului îl constituie faptul că, în primul trimestru, nu s-au înregistrat cazuri de material lemnos furat nejustificat de către personalul silvic, marcând astfel un progres în ceea ce privește gestionarea resurselor forestiere.
Concluzia Direcției Silvice Prahova: numărul infracțiunilor și contravențiilor la regimul silvic rămâne în scădere, confirmând un trend descendent înregistrat și în anii anteriori.



