Criză pentru ploieșteni, lux pentru Polițeanu: trei milioane euro pentru toalete

În timp ce invocă lipsa de fonduri și vorbește despre reduceri salariale, administrația condusă de Mihai Polițeanu lansează o licitație de milioane pentru achiziția a 60 de toalete publice de lux.
În plină austeritate financiară, Primăria Ploiești surprinde printr-o inițiativă costisitoare: achiziția de toalete „inteligente” în valoare de 14,4 milioane lei fără TVA, adică aproximativ 3 milioane de euro din bugetul local. Acordul-cadru se întinde pe patru ani și prevede furnizarea a 40 de toalete standard și 20 adaptate pentru persoane cu dizabilități.
Prețul estimat: 50.000 de euro pentru fiecare cabină!
Noile toalete, conectate la rețelele de utilități, promit dotări ultramoderne: autocurățare, dezinfectare automată, parfumare, ventilație inteligentă și senzori „no touch” pentru deschiderea ușii. Totul, într-un oraș unde administrația publică se plânge că nu mai are bani nici pentru salarii decente.
Modernizare sau risipă?
Deși necesitatea unor facilități sanitare decente în spațiul public nu poate fi negată, suma alocată și momentul ales pentru această investiție ridică serioase semne de întrebare. În condițiile unei piețe restrânse de furnizori, există riscul ca lipsa concurenței să conducă la prețuri umflate și la un proces de achiziție netransparent.
Primăria susține că modernizarea infrastructurii sanitare este vitală pentru „calitatea vieții și sănătatea publică”. Însă mulți ploieșteni se întreabă dacă, în plină criză bugetară, o toaletă de 50.000 de euro este într-adevăr o prioritate.
Licitație întinsă pe patru ani
Structura acordului permite achiziții eșalonate până în 2029, dar acest lucru nu elimină îngrijorările privind modul în care este gestionat banul public.
Într-un oraș cu probleme serioase la capitolul infrastructură, educație sau sănătate, investiția în toalete „inteligente” devine o dovadă evidentă a rupturii dintre prioritățile administrației și nevoile reale ale comunității.



