Percheziții în Mizil pentru nerespectarea regimului armelor și amenințare

Astăzi, 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, au efectuat două percheziții domiciliare în oraș, într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, precum și amenințare.
Conform cercetărilor, incidentul care a declanșat ancheta a avut loc pe 5 iunie 2025, când un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Mizil, ar fi amenințat un alt bărbat, de 40 de ani, pe o stradă din localitate. Pentru a-l intimida, suspectul ar fi folosit un pistol pentru care nu deținea autorizație legală de deținere.
În urma perchezițiilor, bărbatul de 49 de ani a fost ridicat de polițiști și dus la sediul Poliției Mizil pentru audieri. Acțiunea a fost sprijinită de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, asigurând desfășurarea în siguranță a operațiunii.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele incidentului și pentru a lua măsurile legale care se impun.




