Eveniment

Panica se întoarce în Bușteni: Ursul bântuie străzile, RO-ALERT transmis din nou!

Duminică noapte, liniștea stațiunii Bușteni a fost spulberată de o nouă apariție periculoasă. Un urs a fost văzut pe stradă, în zona Muzeului „Cezar Petrescu”, stârnind panică în rândul localnicilor și turiștilor. Incidentul s-a produs în jurul orei 23:00, când oamenii au fost avertizați printr-un nou mesaj RO-ALERT, transmis de autorități.

Este al doilea episod în doar 24 de ore, după ce sâmbătă seară fusese semnalată prezența altor urși în stațiune. Bușteniul devine astfel o zonă tot mai periculoasă, unde întâlnirile cu sălbăticiunile nu mai sunt rare, ci aproape constante.

„A fost transmis mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populaţia privind prezența unui urs în Bușteni, zona Muzeului Cezar Petrescu. A fost alocată o ambulanță SMURD Sinaia”, a transmis ISU Prahova, într-o reacție de urgență.

Autoritățile au intervenit rapid, însă animalul s-a retras în zona împădurită înainte de a putea fi capturat sau relocat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, dar spaima rămâne, mai ales că tot mai mulți turiști aleg Bușteniul pentru escapadele de weekend, fără a fi conștienți de pericolul real din teren.

Problema urșilor în stațiunile de pe Valea Prahovei se acutizează. Autoritățile locale cer măsuri ferme, în timp ce oamenii se întreabă cât timp va mai trece până la o tragedie. Prezența animalelor este tot mai frecventă în zonele locuite, semn că habitatul natural este afectat sau hrana le este tot mai greu accesibilă în pădure.

În timp ce natura își cere drepturile, oamenii cer siguranță. O  situatie nerezolvata de ani de zile.

Articole similare

Back to top button