Redeschidere importantă pe A7: Se circulă din nou pe autostrada Ploiești – Buzău, între Dumbrava și Mizil

Circulația rutieră pe Lotul 1 al autostrăzii A7, între Dumbrava și Mizil, a fost redeschisă oficial joi, 10 iulie, începând cu ora 16:00. Cei 21 de kilometri ai acestui tronson pot fi parcurși din nou în regim de autostradă, fără restricții.
Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care a precizat că traficul fusese întrerupt temporar pentru desfășurarea lucrărilor pe Lotul 2 al autostrăzii, Mizil – Pietroasele.
„S-au ridicat restricțiile instituite între km 9+808 și km 21+000 pe Lotul 1 Dumbrava – Mizil. Acestea au fost necesare pentru execuția lucrărilor de construcție aferente Lotului 2”, au declarat reprezentanții CNAIR.
Redeschiderea acestui segment de autostradă reprezintă o veste bună pentru șoferi, în special în contextul traficului intens pe ruta Ploiești – Buzău, dar și pentru dinamica economică a regiunii.
Lotul 1 Dumbrava – Mizil face parte din viitoarea Autostradă A7, un proiect major de infrastructură rutieră, care va conecta Ploieștiul cu Moldova, prin Buzău, Focșani, Bacău și până la Pașcani.
Autoritățile promit că lucrările la celelalte tronsoane vor continua într-un ritm susținut, astfel încât întreaga autostradă să fie finalizată conform calendarului stabilit.
sursa foto : economica.net





