Tinerii cu nevoi speciale din Prahova, învățați de polițiști cum să se ferească de pericole și răufăcători

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Prahova – Biroul Siguranță Școlară, a organizat o activitate educativ-preventivă dedicată adolescenților aflați în grija sistemului de protecție specială.
Evenimentul, desfășurat în cadrul Planului Teritorial de Combatere a Violenței Școlare și al campaniilor „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” și „Viitor fără umbre”, a reunit 20 de tineri cu vârste între 13 și 17 ani, beneficiari ai Serviciului de Asistență Maternală.
Scopul întâlnirii a fost de a-i sprijini pe acești adolescenți în recunoașterea și prevenirea situațiilor de risc, precum consumul de substanțe interzise sau expunerea la acte de violență și abuz. Polițiștii le-au vorbit despre pericolele care pot apărea în mediul online, pe stradă sau chiar în cercul de cunoscuți, și despre importanța încrederii în autorități.
Prin discuții interactive și exemple concrete, tinerii au fost încurajați să fie atenți la semnele de pericol, să reacționeze corect în situații tensionate și să nu ezite să ceară ajutor. Accentul a fost pus pe construirea unei relații de încredere între adolescenți și reprezentanții instituțiilor care le pot oferi sprijin real și imediat.
„Este important ca fiecare copil și adolescent aflat în sistemul de protecție să știe că nu este singur și că există oameni și instituții care pot și vor să îl ajute. Prin aceste activități dorim să construim mai mult decât informare – dorim să construim încredere și sprijin pe termen lung”, au transmis reprezentanții DGASPC Prahova.
Inițiativa face parte dintr-o serie mai amplă de acțiuni educative destinate minorilor vulnerabili, menite să le ofere un viitor mai sigur și să contribuie la dezvoltarea lor personală și socială.
sursa foto: phonline.ro


