Spectacol ecvestru duminică, la Hipodromul Ploiești

Duminică, 20 iulie 2025, Hipodromul din Ploieşti va fi gazda evenimentului hipic „Premiul Cailor de 3 ani – Regele Ferdinand”. Întrecerea este organizată de Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploieşti, sub egida Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Ploieşti.
Reuniunea hipică de duminică va include patru curse de trap, capul de afiș fiind „Premiul Cailor de 3 ani – Regele Ferdinand”, o cursă de clasă gold dedicată celor mai valoroși trăpași din această categorie de vârstă, programată pentru ora 10:50.
Evenimentul va începe la ora 10:00 cu „Premiul Iaz”, urmat de „Premiul Ivoriu” la ora 10:25. După cursa principală, reuniunea se va încheia la ora 11:20 cu „Premiul Izvin”.
Ca de fiecare dată, cei mai tineri dintre spectatori se vor putea bucura de activități dedicate în zona „fun corner”, organizată și supravegheată de personalul Complexului Hipodrom. Copiii cu vârste între 4 și 14 ani vor avea ocazia să se plimbe gratuit călare într-un spațiu special amenajat în apropierea tribunei, datorită colaborării cu partenerii de la Luna Horse.
În plus, cu această ocazie, Hipodromul Ploiești își continuă colaborarea cu Crucea Roșie Prahova, care derulează o campanie de conștientizare privind pericolele consumului de droguri în rândul tinerilor, în cadrul proiectului „Descoperă puterea din tine”, prezent și în acest an la hipodrom.
Partenerii reuniunii hipice de duminică sunt: Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoş, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Prahova, Radio Prahova, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.
Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani şi persoanele cu dizabilităţi având accesul gratuit”, au transmis reprezentanții CSM Ploiești.
(sursa foto: ziarulprahova.ro)





