„Ne-au furat pământul sub ochii statului!” Revoltă în Șirna, unde o balastieră distruge terenurile localnicilor

Revoltă, furie și neputință. Așa s-ar putea rezuma atmosfera tensionată din satul Brătești, comuna Șirna, unde mai mulți localnici acuză că o balastieră a început exploatarea de pietriș direct pe terenurile lor, fără consimțământ, fără informare, fără pic de respect pentru dreptul de proprietate. Într-o Românie în care cetățenii sunt obișnuiți să îndure, locuitorii din Brătești au decis că nu mai pot tăcea. Au chemat autoritățile, au stat față în față cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu, ai Poliției și ai Autorității Naționale pentru Resurse Minerale, cerând explicații. În schimb, au primit bâlbâieli administrative, pase între instituții și un mesaj indirect dar clar: „Descurcați-vă singuri”.

Realitatea este crudă. Oamenii se trezesc peste noapte că le sunt distruse ogoarele, că în locul unde ieri trudeau la muncile câmpului, azi răsună excavatoarele. Fără notificări, fără acorduri, fără transparență. Doar gropi adânci, terenuri mutilate și o întrebare care doare: „Ce fac eu cu groapa asta, dacă firma își ia utilajele și pleacă?”. Întrebare retorică, desigur. Autoritățile ridică din umeri, fiecare invocând lipsa de competență în a verifica actele celeilalte. Iar în tot acest haos birocratic, oamenii rămân singuri, cu pământul distrus și dreptatea în bătaia vântului.

Primarul comunei Șirna susține că totul e legal, că terenurile au fost cumpărate în urmă cu ani de zile și că, în esență, revolta sătenilor nu este decât o încercare de „a face publicitate”. O declarație care, în loc să aducă liniște, aruncă gaz pe foc. Cei care își văd pământurile distruse nu cer altceva decât adevăr și respect pentru lege. Pentru că dacă actele sunt în regulă, atunci cineva a semnat ceva fără acordul celor vizați. Și dacă nu sunt, cineva trebuie tras la răspundere.

Într-un stat care pretinde că apără proprietatea privată, scena din Șirna seamănă mai degrabă cu un abuz mascat sub hârtii parafate pe ascuns. Și într-o societate care își pierde încet încrederea în instituții, aceste cazuri nu mai sunt excepții. Sunt semnale de alarmă. Pentru că acolo unde cetățeanul nu mai are cui să-i ceară dreptate, se naște tăcerea periculoasă a resemnării. Ori furia care mocnește, gata oricând să explodeze.