SănătateȘtiri localeTurism

Turist englez de 70 de ani, decedat pe Platoul Bucegi după un stop cardio-respirator

Platoul Bucegi, 16 august 2025 – Un turist britanic în vârstă de 70 de ani și-a pierdut viața sâmbătă după-amiază pe Platoul Bucegi, în apropiere de Crucea Eroilor de pe Caraiman, după ce a suferit un stop cardio-respirator.

Incidentul a fost anunțat printr-un apel la numărul de urgență 112, în jurul amiezii. Bărbatul, care se afla însoțit, a acuzat o stare de rău în timp ce se afla în drumeție spre Cruce, moment în care a intrat în stop cardio-respirator.

Echipa de prim-răspuns a Salvamont Prahova, aflată de serviciu la Baza Salvamont Baba Mare, a intervenit prompt, ajungând la fața locului în doar câteva minute. Salvatorii montani au început imediat manevrele de resuscitare, folosind și un defibrilator automat.

În paralel, a fost solicitat un elicopter SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov, care a ajuns la caz în aproximativ 25 de minute. Echipajul medical de la bord a preluat intervenția, însă, în ciuda eforturilor depuse, pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Trupul neînsuflețit al turistului a fost transportat terestru de salvamontiști până la zona Piatra Arsă, de unde urmează să fie preluat de echipajul Institutului de Medicină Legală (IML) pentru procedurile legale.

Salvamont România reamintește turiștilor că traseele montane pot fi solicitante, mai ales la altitudini mari, și recomandă prudență, echipament adecvat și o evaluare atentă a stării de sănătate înainte de parcurgerea acestora.

Sursa foto: facebook.com Salvamont Prahova

 

Articole similare

Back to top button