Patru medalii pentru CSM Ploiești la Campionatul Național de Box pentru Cadeți! Florin Mihai și David Pavel, vicecampioni ai României

Sportivii Clubului Sportiv Municipal Ploiești au avut o evoluție remarcabilă la Campionatul Național de Box pentru Cadeți, competiție desfășurată la Năvodari, de unde s-au întors cu patru medalii: două de argint și două de bronz. Rezultatele confirmă încă o dată valoarea și potențialul secției de box a CSM Ploiești, coordonate de antrenorul Titi Tudor, unul dintre cei mai experimentați tehnicieni din domeniu.
Cel mai bun parcurs dintre sportivii ploieșteni l-a avut Florin Mihai, concurent la categoria 52 kg. Acesta a avut o serie de meciuri excelente, trecând succesiv de Adnan Tamaș (victorie la puncte, 4-1), Flavius Lepădat (5-0) și Alexandru Mihăescu (5-0). În finală, tânărul pugilist a fost învins la puncte, 5-0, de Ianis Căldăraru, obținând astfel titlul de vicecampion național.
Tot cu medalie de argint s-a întors acasă și David Pavel, la categoria 90 kg. Sportivul de la CSM Ploiești a trecut în semifinală de Patrick Băbău (5-0), dar a fost învins în finală de Mario Iordan, scor 5-0.
Pe podium au urcat și Costin Mădălin Frusina, la categoria 42 kg, care a obținut bronzul după o victorie prin neprezentare în primul tur și o înfrângere în semifinală, precum și Dragoș Stoica, la 36 kg, care a câștigat sfertul de finală în fața lui Ilie Radu (5-0), dar a pierdut în penultimul act în fața lui Yanis Mihai.
Restul sportivilor ploieșteni prezenți în competiție au avut evoluții remarcante, chiar dacă nu au reușit să urce pe podium. Ștefan Georgescu (42 kg) a pierdut în turul întâi cu Darius Murariu (RSC în repriza a doua), Nicolae Gabriel Căldăraru (44 kg) a cedat la puncte, 5-0, în fața lui Laurențiu Pîrvu, Teodor Samoil (63 kg) a fost învins de Sinam Arif (RSC în repriza a doua), iar Florin Stanca (+90 kg) a pierdut în primul tur cu Laurențiu Lăpușneanu (RSC în repriza întâi).
Prin cele patru medalii obținute, pugiliștii CSM Ploiești reconfirmă nivelul înalt al școlii de box din oraș și munca depusă de stafful tehnic. Performanțele tinerilor sportivi reprezintă un motiv de mândrie pentru club și pentru întreaga comunitate ploieșteană, demonstrând că tradiția boxului local continuă să dea roade prin generațiile tinere.
Sursa foto: www.csmploiesti.ro


