SportȘtiri locale

Circulația rutieră va fi închisă luni seară în zona stadionului Ilie Oană din Ploiești

Ploiești, 20 octombrie 2025 – Mai multe străzi din centrul orașului vor fi închise pentru traficul rutier luni, în intervalul 17:30 – 22:30, pentru a facilita desfășurarea unui meci important din Liga 1.

Comisia municipală pentru transport a aprobat solicitarea Asociației Clubul Sportiv Petrolul 52, astfel că accesul pietonal și rutier va fi restricționat pe străzile Stadionului, Alexandru Vlahuță și Mihai Bravu, în apropierea stadionului Ilie Oană.

Decizia a fost luată pentru a respecta condițiile impuse de Federația Română de Fotbal și Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova „Colonel Alexandru Enescu” cu prilejul partidei dintre FC Petrolul Ploiești și FC CFR 1907 Cluj, programată să înceapă la ora 20:30.

Municipalitatea roagă conducătorii auto și pietonii să țină cont de aceste restricții pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a evenimentului sportiv și pentru a evita eventualele disconforturi în trafic.

Sursa foto: B365

Articole similare

Back to top button