SocialȘtiri locale

Tot mai multe accidente pe trecerile de pietoni din Ploiești. O femeie de 69 de ani, ultima victimă

Un nou accident pe trecerea de pietoni a avut loc, vineri dimineață, în municipiul Ploiești. O femeie în vârstă de 69 de ani a fost rănită după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa regulamentar strada.

 Accidentul, produs pe strada Toma Ionescu

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, evenimentul s-a petrecut în zona intersecției dintre străzile Toma Ionescu și Poștei.
Un bărbat de 34 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi observat la timp pietonul angajat în traversarea regulamentară a carosabilului și a acroșat-o pe femeie chiar pe trecerea de pietoni.

Victima, transportată la spital

În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată de urgență la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Din fericire, aceasta era conștientă la momentul preluării de către echipajul de ambulanță.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au precizat polițiștii.

Incident după un alt accident mortal

Evenimentul vine la doar câteva zile după tragedia din cartierul Albert, unde un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni.
Locuitorii orașului atrag din nou atenția asupra lipsei de disciplină rutieră și a vizibilității reduse în anumite zone pietonale, mai ales în orele de dimineață.

Cercetări în desfășurare

Polițiștii ploieșteni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului.

Sursa foto: radiosomes.ro (foto caracter informativ)

Articole similare

Back to top button