SănătateSocialȘtiri locale

Analize medicale gratuite la Spitalul Județean din Ploiești: servicii moderne și rezultate disponibile online

Vești bune pentru pacienții prahoveni! Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” din Ploiești oferă, prin Laboratorul de Analize Medicale acreditat RENAR, analize gratuite pacienților care dețin un bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist.

Laboratorul este situat în cadrul Ambulatoriului de specialitate, pe strada Găgeni nr. 100, iar recoltarea probelor biologice se face de luni până vineri, între orele 07:30 și 10:15, fără a fi nevoie de programare prealabilă. Pacienții sunt preluați în ordinea numerelor eliberate la recepție.

Pentru a beneficia de analizele gratuite, pacienții trebuie să prezinte:

  • biletul de trimitere de la medicul de familie sau specialist;

  • cartea de identitate;

  • cardul de sănătate.

Conducerea unității medicale anunță că laboratorul dispune de fonduri suficiente, asigurate prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, și oferă totodată posibilitatea efectuării analizelor contra cost, la cerere.

Rezultatele pot fi accesate online, în timp real, pe site-ul oficial www.sjup.ro, pe baza unui cod de acces unic. De asemenea, medicii trimițători pot primi rezultatele direct prin e-mail, în maximum 24 de ore, la solicitare.

Laboratorul acoperă o gama largă de investigații medicale, printre care:

  • hematologie, biochimie, imunologie;

  • markeri cardiaci și de urgență;

  • bacteriologie, parazitologie, micologie;

  • analize pentru sănătatea femeii.

Potrivit reprezentanților spitalului, laboratorul dispune de aparatură modernă, echipată cu tehnologie bazată pe inteligență artificială, care contribuie la reducerea timpului de procesare și la creșterea acurateței rezultatelor.

Ne dorim ca fiecare pacient să aibă acces rapid și sigur la servicii medicale de calitate. Investițiile în tehnologie și colaborarea cu specialiști din țară și din străinătate ne ajută să oferim analize precise și rapide”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean.

Pentru informații suplimentare, pacienții pot contacta laboratorul la numărul de telefon 0244 537 912.

Sursa foto: policlinicamedica.ro

Articole similare

Back to top button