Pământul s-a prăbușit peste ei: intervenție disperată a pompierilor în Prahova

O intervenție dramatică a avut loc astăzi dimineață în localitatea Gherghița, județul Prahova, unde două persoane au fost surprinse complet de un mal de pământ prăbușit peste ele în timp ce efectuau lucrări la rețeaua de canalizare.
Incidentul s-a produs la o adâncime de aproximativ cinci metri, iar echipele de salvatori s-au confruntă cu condiții dificile, existând riscul surpării malurilor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate importante forțe de intervenție — pompierii militari din cadrul celor două detașamente din municipiul Ploiești au acționat cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Din primele informații, se pare că accidentul s-a produs în timpul unor lucrări de infrastructură la rețeaua de canalizare a localității.
Sursa foto : ziarulincomod.ro



