AdministrațieSănătateȘtiri locale

Ploieștiul va avea monitorizare în timp real a calității aerului: plan județean anti-poluare

Autoritățile din Ploiești pregătesc un sistem de monitorizare în timp real a aerului, menit să reducă poluarea și disconfortul olfactiv resimțit de locuitori. Inițiativa a fost discutată săptămâna aceasta într-o ședință convocată la sediul Prefecturii Prahova, la care au participat reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, Direcției de Sănătate Publică Prahova, ai Consiliului Județean și ai Primăriei Ploiești.

Prefectul Daniel Nicodim a subliniat necesitatea suplimentării echipelor de control: începând cu 2026, numărul comisarilor de mediu va crește cu trei, ajungând la șase comisari, pentru a asigura o acoperire mai bună și răspuns rapid la incidente. De asemenea, a fost evidențiată necesitatea revizuirii procedurilor interne pentru serviciul de permanență al GNM, astfel încât acesta să funcționeze continuu.

Un punct central al discuției a fost implementarea unui sistem de monitorizare coordonat de Direcția Județeană de Mediu Prahova, care să ofere date în timp real despre calitatea aerului și să permită reacții rapide între instituțiile implicate. În paralel, s-a stabilit consolidarea colaborării interinstituționale, astfel încât GNM și DSP să poată verifica simultan respectarea normelor de mediu și eventualele riscuri pentru sănătatea populației.

Totodată, ministerul de profil lucrează la actualizarea legislației privind calitatea aerului, inclusiv introducerea limitelor intermediare pentru poluanți și parametri pentru compușii organici volatili, pentru a permite luarea măsurilor preventive înainte ca sănătatea publică să fie afectată.

În context, Prefectura Prahova a transmis Ministerului Mediului propuneri concrete: extinderea capacității de monitorizare pentru hidrogen sulfurat, stabilirea limitelor maxime admise pentru substanțe precum toluen, xileni sau 1,3 butadien, și normarea pragurilor de miros pentru poluanți care generează disconfort olfactiv.

Scopul autorităților este ca prin monitorizare permanentă și cooperare între instituții să fie redus impactul emisiilor asupra populației și să se ofere locuitorilor Ploieștiului informații clare și accesibile privind calitatea aerului, protejând astfel sănătatea publică.

Sursa foto: klarwin.com

Articole similare

Back to top button