Alt accident în Ploiești: o femeie de 37 de ani a ajuns la spital

O femeie de 37 de ani a fost rănită joi dimineață, în urma unui accident rutier produs pe strada Găgeni din Ploiești. Potrivit primelor verificări, o șoferiță de 53 de ani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe direcția sa de mers, a pătruns pe contrasens și a lovit mașina condusă de victima accidentului.
În urma impactului, tânăra șoferiță a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Poliția Prahova a precizat că niciuna dintre cele două conducătoare auto nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.
Sursa foto: arhiva


