AdministrațieSănătateȘtiri locale

Diana Buzoianu, ministrul catastrofelor: Câmpina rămâne fără apă, iar spitalul este împins spre colaps

În timp ce ministrul mediului, Diana Buzoianu, își continuă parada declarațiilor sterile și a fotografiilor cosmetizate pe rețelele de socializare, Prahova se scufundă într-o criză fără precedent. Lipsa apei potabile a aruncat în haos viața a peste 100.000 de oameni, iar Spitalul Municipal din Câmpina a ajuns într-o situație care sfidează orice urmă de normalitate.

Sub mandatul unui ministru pe care realitatea l-a depășit complet, un spital întreg — un pilon vital al sistemului sanitar — a fost abandonat în fața unei crize elementare: lipsa apei.

Săli de operații pustii. Chirurgi blocați. Pacienți în stare critică, îngrijiți cu apă cărată cu găleata.

Asta înseamnă, în 2025, „performanța” Ministerului Mediului condus de Buzoianu. Nu vorbim despre o stradă, un cartier sau o gospodărie izolată. Vorbim despre un spital întreg care a fost paralizat pentru că ministerul care ar trebui să prevină astfel de dezastre a fost condus cu o superficialitate revoltătoare.Șase săli de chirurgie stau goale, deși într-o zi normală aici se făceau 20–25 de intervenții salvatoare. Medicii chirurgi „șomează”, nu pentru că nu ar avea pacienți, ci pentru că incompetenta managerială a autorităților a făcut imposibilă sterilizarea instrumentelor medicale. Totul e blocat.

Biberonerie închisă, ATI alimentată cu apă în bidoane

La Terapie Intensivă, acolo unde oamenii se luptă între viață și moarte, apa este cărată cu bidoanele, ca într-o țară aflată în colaps. Lenjeria bolnavilor și angajaților – 400 de kilograme – este trimisă la o firmă privată din Ploiești pentru că spitalul nu poate funcționa normal nici în cel mai elementar mod imaginabil.

În blocul alimentar se gătește, la propriu, cu apă plată. Iar pacienții care au avut neșansa să rămână internați beau apă îmbuteliată, în timp ce ministerul mediului tace, bâlbâie, se ascunde, amână și pasează responsabilitatea.

Un spital întreg a fost abandonat, în timp ce ministrul mediului pretinde că „gestionează situația”

Diana Buzoianu nu a oferit niciun plan coerent, nicio intervenție reală, nicio soluție concretă. În schimb, sub ochii ei, criza s-a adâncit, iar termenul pentru restabilirea apei potabile — care ar trebui să fie garantată de stat în orice condiții — a fost împins până pe 8 decembrie, și nici acesta nu este sigur.

Un ministru al mediului care nu poate asigura apa — baza existenței — își ratează mandatul într-un mod tragic.

Medicii avertizează: “Este un prejudiciu moral ceea ce ni se întâmplă”

Medicul chirurg Călin Tiu, nevoit să facă turul unui spital gol, a spus-o clar, fără diplomație:

  • activitatea e restricționată;
  • internările au fost oprite;
  • pacienții ocolesc spitalul;
  • riscul apariției infecțiilor este uriaș.

Cuvinte grele, care ar trebui să zguduie din temelii orice ministru responsabil. Dar nu și pe Diana Buzoianu, care preferă tăcerea confortabilă și inacțiunea ucigătoare.

Incompetența nu e doar rușinoasă. Este periculoasă.

Când un spital ajunge să care apă cu găleata, vina nu mai este abstractă. Nu mai este tehnică, birocratică sau „instituțională”. Este politică și poartă un nume: Diana Buzoianu. Ministrul mediului a demonstrat că România poate ajunge în câteva zile într-un scenariu de țară eșuată, unde intervențiile chirurgicale se anulează, unde medicii devin neputincioși, iar pacienții sunt trimiși la alte spitale pentru că sistemul nu poate asigura nici măcar apă.

Un ministru care a lăsat un spital fără apă nu poate rămâne în funcție

Această criză nu este doar o problemă administrativă. Este un eșec moral, profesional și uman al unui ministru care a demonstrat că nu înțelege importanța infrastructurii vitale. Un ministru care permite ca un spital să ajungă în acest hal este un pericol public. România are nevoie de lideri capabili, nu de figuri decorative care se ascund în birouri în timp ce oamenii cară apă cu bidoanele în secțiile ATI.

Sursa foto: spitalcampina.ro

Articole similare

Back to top button