AdministrațieȘtiri locale

Împrumut de 50 de milioane de lei aprobat la Blejoi pentru modernizarea infrastructurii

Consiliul Local Blejoi a aprobat, în ședința din 27 noiembrie, contractarea unui împrumut de 50 de milioane de lei, menit să accelereze lucrările majore de modernizare a infrastructurii din comună, a anunțat Primăria Blejoi pe pagina sa de facebook. Decizia vine după consultarea locuitorilor, care au solicitat public urgentarea investițiilor.

Împrumutul va finanța modernizarea drumurilor din Blejoi (etapa a II-a), realizarea rețelelor edilitare din Cartierul ANL, extinderea rețelelor de canalizare pluvială și menajeră pe strada Teleajenului din satul Ploieștiori, precum și modernizarea străzilor Hortensiei, Radu Tudoran și Teleajenului. Potrivit administrației locale, dacă aceste proiecte ar fi fost realizate exclusiv din bugetul propriu, termenul estimat de finalizare s-ar fi prelungit până în 2035. Prin noua finanțare, lucrările ar putea fi finalizate în intervalul 2028–2029.

Proiectul a trecut cu 11 voturi „pentru”. Au susținut investiția consilieri din PSD, AUR (un reprezentant), Forța Dreptei, PMP și Partidul România în Acțiune. Patru consilieri — trei de la PNL și unul de la AUR — au votat împotrivă, exprimând rezerve privind oportunitatea împrumutului.

Administrația locală afirmă că opoziția unor aleși riscă să întârzie dezvoltarea comunei, însă proiectul a fost adoptat și poate fi implementat. Primăria Blejoi a anunțat că va informa transparent comunitatea despre fiecare etapă, graficul lucrărilor și impactul acestora asupra localității.

Potrivit autorităților, investițiile sunt esențiale pentru continuarea dezvoltării unei comune aflate într-o expansiune accelerată, iar împrumutul permite realizarea lor într-un ritm cerut de populație.

Sursa foto: facebook.com/primariablejoi

Articole similare

Back to top button