Polițeanu și eterna epopee a parcărilor: proiecte proaste, repetate obsesiv, zero rezultate

Problema parcărilor din Ploiești nu este doar veche – este cronica unui eșec administrativ perpetuu. Iar Mihai Polițeanu, deși se pretinde salvatorul orașului, reușește să ducă această problemă la un nivel nou de incoerență. Proiect după proiect, ședință după ședință, primarul revine în Consiliul Local cu aceleași idei reciclate, tot mai slabe, tot mai incoerente, tot mai dăunătoare. Pare-se că distracția e pe primul loc în viziunea primarului, în timp ce rezolvarea adevăratelor probleme ale orașului este fie amânată, fie abandonată, fie pur si simplu acestea sunt ignorate. Practic, ni se prezintă un șir nesfârșit de propuneri care nu rezolvă nimic, nu clarifică nimic, nu îmbunătățesc nimic.
Locuri de parcare inexistente, dar deja puse la închiriat. Inventarul? Amenajarea? Cine are nevoie?!
Cel mai mare absurd al administrației Polițeanu este ambiția de a închiria locuri de parcare care nici măcar nu sunt inventariate și amenajate ca atare. Primarul visează venituri de 10–12 milioane de lei din chirii, fără să existe un inventar clar, o numerotare reală sau un plan coerent de amenajare. Practic, vrea să închirieze „fantome” administrative, iar cu banii încasați din aceste locuri inexistente promite că va construi altele noi.
Un lanț al slăbiciunilor cu iz de amatorism: nu știe câte locuri există exact, doar „estimează”, nu există o delimitare clară a spațiilor, nu există o strategie urbanistică reală, există însă, în schimb, ambiția de a crea un buget artificial din care să se hrănească alte studii de fezabilitate, preferata actualei administrații. Modelul Polițeanu: mai întâi încasezi, după aceea vezi dacă ai ce oferi. Dacă n-ai, faci un studiu.
Proiecte copiate, reluate și respinse – pentru că sunt proaste
Primarul se plânge că proiectele lui „pică în Consiliul Local”. Le pică, evident, pentru că sunt slab pregătite, nefundamentate și de multe ori scrise în grabă. Polițeanu nu aduce îmbunătățiri tehnice, ci doar le reîmpachetează și le retrimite la vot, într-un joc absurd al insistenței fără substanță.
În loc să muncească la calitatea proiectelor, primarul preferă să dea vina pe toți ceilalți. Dacă ceva nu merge – și de obicei nu merge – răspunsul lui e deja standard: PSD și PNL îi blochează lucrările. Nu există autocritică, nu există responsabilitate, nu există nici măcar un minim interes pentru a corecta erorile. Doar narcisism administrativ și acuze aruncate în stânga și-n dreapta.
Primarul „arhitect” care nu poate trasa o linie dreaptă, dar dă vina pe cei care i-ar fi dat ghionturi
Imaginea lui Polițeanu ca mare strateg urban pare desprinsă dintr-o caricatură politică. Vorbește despre viziune, despre planuri, despre transformarea orașului, dar nu poate să gestioneze nici măcar un inventar al locurilor de parcare. În narcisismul pe care îl afișează, se vede ca un artizan al genialității administrative, când realitatea îl contrazice zilnic. Metafora perfectă pentru activitatea sa: un arhitect care, incapabil să traseze o linie dreaptă, îi acuză pe ceilalți că i-au dat ghionturi. Așa arată administrația Polițeanu.
Garajele – încă un blocaj pe care îl ține neatins ca să nu muncească
Deși aceste garaje ocupă spații publice prețioase ce ar putea deveni parcări moderne, primarul se opune dărâmării lor. De ce? Pentru că „nu are ce pune în loc”. SGU „ar trebui să vină cu soluții”, dar soluțiile nu vin, iar Polițeanu este perfect mulțumit să lase orașul în același stadiu de îngheț administrativ: nimic nu se face, dar nimic nu se deranjează.
O administrație care se hrănește din scuze și vise de hârtii
În timp ce Ploieștiul are 90.000 de mașini și doar 30–40.000 de locuri de parcare, primarul Polițeanu jonglează cu proiecte absurde, fără fundament, fără inventar, fără amenajări. Singurele lucruri care se repetă obsesiv sunt: proiecte proaste, reîncălzite, acuzații către alte partide, studii de fezabilitate plătite din bani publici, zero rezultate concretizate pe teren
Ploieștiul are nevoie de soluții reale, nu de povești aruncate în emisiuni TV și proiecte făcute pentru a justifica încă un studiu de fezabilitate din care „se întoarce”, evident, partea leului către noua gașcă ce conduce primăria.
Sursa foto: foto cu caracter ilustrativ/ digi24.ro





