Se mai îngroașă rândurile ,,primarilor penali”din Prahova

După cazul primarului din Ciorani, Prahova mai bifează un episod pe lista administrației cu probleme penale. De data aceasta, primarul comunei Lapoș, Viorel Barbu (PSD), a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție, fiind acuzat de implicare în trucarea unui concurs de angajare din cadrul primăriei.
Potrivit anchetatorilor, totul ar fi ieșit la iveală în urma unui flagrant organizat de Direcția Generală Anticorupție, care ar fi surprins membri ai comisiei de examen și un candidat în plină „optimizare” a procedurilor legale. Nu mai puțin de opt persoane s-au ales cu dosare penale în aceeași cauză, semn că „rețeaua” era una bine organizată.
Primarul neagă acuzațiile și spune că ar fi vorba despre un denunț „răuvoitor”, venit din partea fostului edil. Totuși, realitatea din portalul instanțelor arată că dosarul există, iar edilul are calitatea de inculpat, nu de spectator.
Astfel, pe lângă primarul din Ciorani, un alt edil prahovean, tot de la PSD, pare să se apropie periculos de mult de porțile penitenciarului, confirmând încă o dată că, în județ, funcția publică vine uneori la pachet cu riscuri… juridice.
Până la o decizie definitivă, rămâne de văzut dacă Prahova va mai adăuga un nume pe lista primarilor care au confundat administrația publică cu interesul personal.
Sursa foto: gazarul.ro



