EvenimentReligieSocial

25 martie- O sărbătoare între credință și începuturi

Pe 25 martie, calendarul ortodox marchează una dintre cele mai vechi și importante sărbători dedicate Maicii Domnului: Buna Vestire. Momentul amintește de clipa în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria nașterea lui Iisus Hristos, fiind considerat începutul mântuirii pentru omenire.

Dincolo de semnificația religioasă profundă, ziua este asociată și cu ideea de renaștere, fiind strâns legată de venirea primăverii. Tradiția populară spune că natura prinde viață, iar păsările călătoare revin, marcând un nou ciclu al vieții.

Dezlegarea care rupe postul
Chiar dacă sărbătoarea cade în Postul Paștelui, aceasta aduce o excepție importantă: dezlegarea la pește. Este unul dintre puținele momente din această perioadă în care credincioșii pot consuma preparate „de dulce”-carne de pește-, simbol al bucuriei și al veștii divine.

Se spune că cei care mănâncă pește în această zi vor avea parte de sănătate și energie tot anul. În multe gospodării, masa este una bogată, iar lipsa hranei este considerată un semn rău pentru lunile ce urmează.

Rugăciuni și speranțe pentru femei
Un loc aparte îl au femeile în această zi. Potrivit tradiției, cele care își doresc copii sunt îndemnate să rostească rugăciuni speciale, precum Acatistul Bunei Vestiri, Acatistul Maicii Domnului  și să o considere pe Maica Sfântă drept ocrotitoare.

Pentru femeile însărcinate, sărbătoarea este un prilej de liniște și credință, fiind văzută ca un moment de binecuvântare pentru sănătatea copilului. Astfel, dimensiunea spirituală a zilei se împletește cu speranța personală a fiecărei familii.

Obiceiuri vechi și semne ascunse
În tradiția populară, Buna Vestire mai este cunoscută și ca „Ziua Cucului”. Se spune că în această zi se aude pentru prima dată cântecul său, iar numărul strigătelor ar putea prevesti anii rămași sau momentul căsătoriei.

Alte obiceiuri vorbesc despre focuri aprinse în gospodării pentru alungarea răului sau despre așezarea de pâine și sare la ușă, gest menit să aducă protecție și belșug.

Interdicții și echilibru
Ziua nu este lipsită de reguli stricte. Munca în gospodărie este evitată, iar certurile sunt considerate semne rele pentru restul anului. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu înceapă ziua flămânzi și să păstreze armonia în familie.

În esență, Buna Vestire rămâne o zi a echilibrului: între tradiție și credință, între speranță și disciplină. O zi în care, spun bătrânii, fiecare gest poate cântări cât un întreg an.

Sursa foto: click.ro

Articole similare

Back to top button