EvenimentSănătateSocialȘtiri locale

Caravană medicală în Prahova: consultații gratuite pentru zeci de vârstnici din Păcureți

Locuitorii din Păcureți au beneficiat, la mijlocul lunii martie, de o amplă acțiune medicală gratuită, desfășurată în cadrul campaniei „Sănătate pentru Sate”, campanie aflată sub tutela Patriarhiei Romane și Ministerului Sănătății. Evenimentul a avut loc la Școala Gimnazială din comună și a adus mai aproape de comunitate medici din diverse specialități, oferind acces la servicii medicale esențiale.

Zeci de persoane, majoritatea vârstnice, au fost consultate în domenii precum diabet și boli metabolice, cardiologie, oftalmologie, chirurgie, pediatrie, medicină internă, ortopedie și ginecologie. Pe lângă consultații, pacienții au avut posibilitatea de a efectua investigații EKG și ecografii, iar femeile au beneficiat gratuit de testări pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin.

Acțiunea a avut un impact semnificativ în comunitate, în condițiile în care accesul la servicii medicale specializate este limitat, mai ales pentru persoanele în vârstă. Distanța față de cel mai apropiat oraș, Ploiești, dar și dificultățile de deplasare fac ca mulți pacienți să ajungă rar la controale de specialitate, uneori după ani de zile.

Medicii implicați în caravană au subliniat importanța prevenției și a controalelor regulate, mai ales în cazul afecțiunilor grave care pot fi tratate eficient dacă sunt descoperite din timp. De asemenea, consultațiile oferite în cadrul campaniei au reprezentat pentru mulți participanți primul contact cu un medic specialist, contribuind la identificarea unor probleme de sănătate care necesită investigații suplimentare sau tratament.

Printre afecțiunile frecvent întâlnite s-au numărat și cele oftalmologice, mulți pacienți prezentând probleme de vedere sau afecțiuni ale suprafeței oculare. În numeroase cazuri, au fost recomandate soluții simple, precum ochelari pentru citit, dar și tratamente specifice.

Campania „Sănătate pentru Sate”, derulată printr-un parteneriat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății, este activă de mai mulți ani și urmărește facilitarea accesului la servicii medicale pentru persoanele din mediul rural. Până în prezent, mii de oameni din întreaga țară au beneficiat de consultații și investigații gratuite în cadrul acestor caravane.

Sursa foto : ziarullumina.ro

Articole similare

Back to top button