Declarația ministrului Educației, Mihai Dimian, despre burnoutul profesorilor, după ce a aflat că un învățător a suferit un AVC din cauza epuizării, a stârnit rapid reacții în spațiul public, mai ales după comparația făcută cu învățătorii din trecut, care lucrau și sâmbăta, cu aproape 40 de elevi în clasă. Invitat la Prima News, în 22 mai, oficialul a sugerat că și generațiile anterioare de cadre didactice aveau un volum mare de muncă, întrebând retoric dacă problema epuizării a fost „descoperită abia acum”.
Doar că mulți profesori și părinți spun că România anului 2026 nu mai seamănă deloc cu școala de acum câteva decenii. Nu doar programa s-a schimbat, ci și relația dintre familie, elev și profesor. Dacă în trecut dascălul avea aproape automat autoritate în clasă, astăzi el trebuie să joace simultan rol de educator, mediator, psiholog și, uneori, chiar asistent social.
Presiunea nu mai vine doar din clasă
În intervenția sa, ministrul a vorbit despre lipsa de respect resimțită de mulți profesori și despre anxietatea legată de rolul lor în societate. Tot el a amintit existența sporului pentru solicitare neuropsihică, spunând că statul recunoaște astfel presiunea meseriei.
Însă reacțiile apărute ulterior au mers într-o altă direcție. Mulți au remarcat că învățătoarea „de altădată” nu trebuia să gestioneze conflicte permanente cu părinții, expunerea de pe rețele sociale, telefoane în timpul orelor sau acuzații lansate online după fiecare incident din clasă. În plus, spun profesorii, copiii veneau mai des cu reguli și limite deja formate acasă.
Pe platformele sociale și forumuri, discuțiile despre sistemul de educație au devenit tot mai tensionate în ultimii ani. Unii utilizatori spun că școala este obligată să compenseze lipsa educației din familie, în timp ce alții cred că profesorii sunt încărcați cu responsabilități care depășesc complet actul de predare.
Între nostalgie și realitate
Există, fără îndoială, profesori care au rezistat zeci de ani în sistem fără să vorbească despre epuizare. Dar asta nu înseamnă că presiunea nu exista. De multe ori, ea era pur și simplu ignorată sau considerată „parte din meserie”.
Astăzi însă, școala funcționează într-o societate mult mai agitată, iar relația profesor-elev-părinte s-a schimbat radical. Respectul nu mai vine automat odată cu catedra, iar autoritatea se negociază aproape zilnic.
Poate că adevărata întrebare nu este dacă profesorii din trecut munceau mai mult sau mai puțin. Ci dacă societatea de astăzi mai înțelege cât din formarea unui copil începe acasă și cât poate duce, singur, un profesor care intră în clasă cu speranța că educația încă mai contează.
Sursa foto: arhivă
