O zi cu o poveste aparte
Astăzi, 31 august, românii sărbătoresc limba în care au învățat primele cuvinte, au spus „mamă” și „acasă”, au scris primele rânduri și au descoperit lumea prin povești. Ziua Limbii Române este, dincolo de orice festivitate, un prilej de a ne aminti cât de mult din ceea ce suntem se află în cuvintele pe care le rostim zi de zi.
Limba română este una dintre puținele legături care pot trece peste granițe fără pașaport. Se vorbește în România și Republica Moldova, dar și în comunitățile românești din toate colțurile lumii. În acest an, sărbătoarea are o semnificație aparte și pentru românii din Ucraina, unde 31 august este, la rândul său, recunoscută ca Ziua Limbii Române.
Povestea acestei zile este legată puternic de Republica Moldova, unde limba română a devenit, în urmă cu mai multe decenii, un simbol al identității și al dorinței de a reveni la propriile rădăcini. Pentru mulți oameni de acolo, apărarea limbii a însemnat apărarea unei părți esențiale din propria identitate.
Cuvintele care au supraviețuit timpului
Limba pe care o vorbim astăzi nu seamănă perfect cu cea folosită de oamenii de acum câteva sute de ani. Unele cuvinte au dispărut, altele s-au schimbat, iar multe dintre expresiile pe care le folosim fără să ne gândim prea mult au o poveste lungă în spate.
Cronicarii și scriitorii care au pus primele cărămizi importante ale culturii române au lăsat în urmă o limbă care, privită astăzi, poate părea uneori străină. Și totuși, în acele pagini se află începuturile unui drum care continuă și acum. Iar dacă în vremea primilor cronicari se folosea alfabetul chirilic pentru comunicarea scrisă, ulterior acesta a fost înlocuit cu cel latin.
Pentru că limba nu stă pe loc. Ea se adaptează oamenilor și vremurilor. Astăzi, internetul, filmele, muzica și rețelele sociale aduc în conversațiile noastre cuvinte noi cu o viteză pe care generațiile de altădată nu și-ar fi putut-o imagina. Unele vor rămâne, altele vor dispărea la fel de repede cum au apărut.
Ce lăsăm mai departe?
Poate că tocmai aici se află adevărata frumusețe a unei limbi: în capacitatea ei de a se schimba fără să-și piardă sufletul.
În fiecare zi alegem, fără să ne dăm seama, ce cuvinte păstrăm și ce cuvinte uităm. Le găsim în cărți, le auzim de la bunici, le învățăm la școală, le transformăm în mesaje trimise în câteva secunde și le ducem mai departe către copiii noștri. GÎn funcție de zonă unde locuim, păstrăm limba într-unul din graiurile limbii dacoromâne: graiul ardelenesc; graiul bănățean; graiul crișean; graiul bucovinean; graiul moldovenesc; graiul maramureșean; graiul muntenesc. Graiul cu cele mai puţine particularităţi regionale este cel muntenesc, care, de altfel, a stat la baza limbii literare moderne.
Ziua Limbii Române este, astfel, mai mult decât o sărbătoare. Este o invitație de a privi puțin mai atent la felul în care vorbim și la moștenirea pe care o construim prin fiecare cuvânt.
Pentru că limba română nu este doar ceea ce am primit de la cei dinaintea noastră. Este și ceea ce vom lăsa celor care vor veni după noi.
Sursa foto: monitorulexpres.ro
