Percheziții în trei județe, inclusiv la Primăria Slănic, într-un dosar privind lucrări executate necorespunzător

Anchetatorii din Prahova au efectuat marți dimineață zeci de percheziții în trei județe ale țării, printre care și la sediul Primăriei orașului Slănic. Acțiunea vizează o serie de contracte de lucrări publice care ar fi fost realizate cu încălcarea condițiilor tehnice prevăzute, ancheta fiind deschisă pentru suspiciuni de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, la solicitarea AGERPRES, procurorii, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Prahova, au efectuat 21 de percheziții la sediile unor firme, la locuințele unor persoane fizice, precum și la Primăria Slănic.
În total, descinderile au avut loc în Prahova (15 locații), Iași (4 locații) și Dâmbovița (2 locații).
„În perioada 2024 – 2025, în cadrul unor contracte de lucrări derulate cu o unitate administrativ-teritorială, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi indus în eroare beneficiarul, executând lucrările fără respectarea cerințelor tehnice, fapt care a produs prejudicii semnificative”, au precizat procurorii.
Conform unor surse judiciare, lucrările vizate de anchetă ar fi avut legătură cu proiecte de regularizare a albiei unui pârâu.
În acest dosar, cinci persoane au fost aduse la audieri în baza unor mandate de aducere emise de anchetatori.
Sursa foto: arhiva



